S-a întâmplat zilele acestea şi m-a împins să scriu din nou, după o pauză de peste doi ani. Este vorba despre o decizie zguduitoare pentru o Românie întreagă.
Nu are legătură cu tâmpeniile din Parlament şi nici cu loviturile via Bombonica – Nana dintre preşedinte şi premier. Deciziile politice par meschine în faţa DECIZIEI pe care a luat-o Mihaela.
Avea 24 de ani. Lacrimile de fericire îi curgeau şiroaie pe obraji când a aflat că e însărcinată în două luni. Dar, în aceeaşi zi, doctorii i-au mai dat o veste, una cumplită. I-au spus că are cancer la rinichi. Întreruperea sarcinii, extirparea rinichiului bolnav şi tratamentul de specialitate au fost recomandările imediate ale medicior. Tânăra mamă s-a opus vehement şi a ales moartea pentru viaţă. Moartea ei pentru viaţa pruncului din pântece.
A dus sarcina până a rămas piele şi os. A sperat până în ultima clipă că va putea să îşi vadă fetiţa crescând, că o va ţine de mână când va face primul pas sau că o va auzi spunând “mama”. A născut prin cezariană, şi-a strâns fetiţa la piept, a sărutat-o, iar apoi a intrat în comă şi s-a dus să-şi vegheze puiul din cer. Fetiţa este perfect sănătoasă, ia în greutate, îi poartă numele mamei, iar tatăl rămas văduv are grijă de ea ca ochii din cap. Inelul şi verigheta soţiei sale le poartă la gât ca să i le dea fetiţei când se va face mare
Mihaela a dat o lecţie dumnezeiască despre sacrificiu, la care ar trebui să ia aminte toate acele femei marcate de greutăţile vieţii. Numărul avorturilor şi al bebeluşilor abandonați în maternități sau aruncaţi la tomberoane a crescut îngrijorător în ultimii ani de criză. Aceste mame iresponsabile ar trebui să conştientizeze cât de mic e sacrificiul de a creşte un copil în comparaţie cu sacrificiul suprem al Mihaelei.
Această femeie a demonstrat unei lumi dominate de egoism şi dispreţ faţă de semeni că sacrificiul înseamnă viaţă. Iar viaţa poate fi altfel chiar şi fără un sacrificiu suprem. Dacă fiecare dintre noi şi-ar sacrifica cel puţin un minut pentru semeni, cu siguranţă lumea ar fi mai bună.
Obiectiv/ Eugen Chelemen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu