SFÂNTUL PAISIE -SCRISOARE CĂTRE ECUMENIȘTI

Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filo-unioniste şi a legăturilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi folosi, publicându-o în ziarul religios al Sfinţiei Voastre. Vă mulţumesc.

Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.

Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)[2]. De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…

Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Bi­serica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.

Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filo-unioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.

Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filo-unionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pen­tru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi pre­cum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)[3], pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.

Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică care se zideşte din piatră, nisip şi var de către cre­dincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.

În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filo-unioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri­arh cred că este un lucru iraţional.

Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă[4]. Dacă filo-unioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi mai sus dau a doua lovitură.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, şi pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească liniştea în rândul tuturor or­todocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bi­sericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.

Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Pă­rinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­tăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochi­lor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în su­fletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte.

 Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt ab­solut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.

Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am con­siderat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.

Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fie­care să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.

Cu mult respect faţă de toţi,

Monahul Paisie, Epistola Cuviosului Paisie către Orthodoxos Typos,
Sfântul Munte, 23 ianuarie 1969
| Chilia BunaVestire, Schitul Lacu

http://www.apologeticum.ro/2015/01/sf-paisie-aghioritul-scrisoare-catre-ecumenistii-ce-participa-zilele-acestea-la-rugaciunea-impreuna/#more-43150

UN NOU SFÂNT-CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL

  



Patriarhia Ecumenică s-a întrunit în ședința de Sinod în data de 13 ian. 2015, sub președinția patriarhului Bartolomeu și a aprobat în unanimitate trecerea în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul.

Ceea ce era evident de mai mulți ani este astăzi recunoscut și de către biserica instituțională. Acum, și scepticii se pot ruga Sf. Paisie Aghioritul.

 E bine să învățăm din acest eveniment, că sfinții sunt mai cu seamă recunoscuți și iubiți de popor, care datorită evlaviei lor, izvorâtă din minunile făcute de sfânt cu ei, determină canonizarea și de către oficialitățile bisericești.

 Canonizarea înseamnă recunoașterea unui fapt hotărât de Dumnezeu: proslăvirea unui sfânt.

Amintim că pe 26 decembrie 2014, a doua zi de Crăciun, clopotele din Konița, Grecia anunțau plecarea la Domnul a lui Rafail Eznepidis, fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie Aghioritul.



După obişnuitul început, se zice:

 

 

Acatistul Cuviosului Paisie Aghioritul

 

 

 

Condacul 1:

 

 

Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând:
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă! 

Icosul 1:

 

Dumnezeu a rânduit ca să te naşti, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulţime nenumărată de sfinţi. Cărora şi tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei şi neobosit povăţuindu-ne spre pocăinţă. Pentru care te şi lăudăm, cu întreagă bucurie, aşa:
Bucură-te, că te-ai făcut urmaş ales al tuturor sfinţilor capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă şi mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcoreşti lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învăţătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputințele, scârbele și durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care ești reazem neclintit pentru cei ce vor să câștige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veșnicele lăcașuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 2-lea:

 

Ales ai fost din pântecele maicii tale, Cuvioase, ca să te dăruieşti lui Dumnezeu cu totul şi astfel să ajungi vas ales al Lui, spre mântuirea şi povăţuirea tuturor celor ce au nădăjduit în tine. Pentru o binecuvântare ca aceasta Îi cântăm cu toţii, Celui ce a lucrat prin tine minuni şi îndurări mari, cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

 

Semnul harului lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ta, Părinte, a fost botezul pe care l-ai primit din mâinile Sfântului lui Dumnezeu, Arsenie. Că acesta văzând cu duhul darurile tale cele multe, încă din fragedă pruncie te-a binecuvântat spre a-i fi lui urmaş şi a-i purta numele. Te fericim, aşadar, cu nevrednicie, zicând:
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul;
Bucură-te, că el a proorocit cele ce aveau să fie cu tine;
Bucură-te, că s-a bucurat duhul lui văzând aşa rod ales ieşind din turma cea păstorită de el;
Bucură-te, că pentru aceasta ţi-a purtat de grijă neîncetat, câtă vreme a fost în viaţa aceasta pământească;
Bucură-te, că nici după ce s-a mutat în cereştile locaşuri nu te-a lăsat, ci mai vârtos a mijlocit pentru tine;
Bucură-te, că şi tu l-ai cinstit după cuviinţă, socotindu-l cu evlavie ca fiind Părintele tău în Hristos;
Bucură-te, că te-ai ostenit fără zăbavă spre preaslăvirea lui, adunând mărturii despre viaţa sa cea minunată;
Bucură-te, că Sfântul lui Dumnezeu te-a binecuvântat să descoperi moaştele lui cele slăvite, care s-au făcut pricină de nenumărate vindecări;
Bucură-te, că trupul lui cel cinstit cu mare dragoste l-ai aşezat în obştea întemeiată de tine la Suroti;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 3-lea:

 

După ce părinţii tăi au ajuns în pământul Koniţei, Cuvioase, mutându-se în Grecia din pricina prigoanei turcilor celor tirani, ai început a urca cu jertfelnicie pe scara dumnezeiască a desăvârşirii. Că încă din copilărie te-ai dovedit a fi o lumină pentru toţi cei din jur, care văzând darurile tale cele alese, slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

 

Povăţuit de pilda părinţilor tăi, te-ai nevoit de mic cu râvnă aprinsă spre dragostea lui Hristos, arătând fapte de om desăvârşit. Că urmând mamei tale celei binecuvântate, îndată ai început să posteşti cu asprime şi să te rogi neîncetat, pustnic fiind cu trăirea, însă copil cu vârsta. Minunându-ne noi de bărbăţia sufletului tău, îţi cântăm cu bucurie, aşa:
Bucură-te, că încă tânăr fiind, te-ai lepădat cu totul de poftele trecătoare ale acestei lumi;
Bucură-te, că prin post desăvârşit ţi-ai păzit nestricată cununa fecioriei;
Bucură-te, că vârsta nu te-a oprit a te deprinde cu rugăciunea neîncetată în singurătate;
Bucură-te, că în loc să te desfeţi cu jocuri copilăreşti, te desfătai petrecând mereu cu Hristos şi cu sfinţii Săi;
Bucură-te, că pentru aceasta fugeai de prietenia celor care te îndepărtau de la dragostea ta cea înflăcărată;
Bucură-te, că nu doar în lucrurile din afară te-ai nevoit, ci şi sufletul ţi l-ai împodobit cu toată virtutea;
Bucură-te, că ai urmat bunătăţii şi smereniei mamei tale celei binecuvântate;
Bucură-te, că ea ţi-a fost nesmintită pildă de dragoste şi de jertfire deplină de sine;
Bucură-te, că ne uimim cu toţii de vitejia cu care ai început a purta lupta cea bună;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 4-lea:

 

În război fiind chemat pentru a-ţi apăra ţara de cei fără de Dumnezeu, Părinte, ai strălucit prin vitejia ta cea fără margini. Că întru totul lepădându-te de iubirea de sine, căutai mereu să fii acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i scăpa pe cei ce luptau împreună cu tine. Iar ei văzând aceasta, Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru aşa un sprijin, zicând cu toţii: Aliluia! 

Icosul al 4-lea:

 

Ai folosit războiul, Cuvioase, ca prilej de sfinţire, că neîncetat ai sporit în dragoste mai presus de patimă, punându-ţi sufletul pentru prietenii tăi. Şi astfel ai câştigat cununi nepieritoare de la Cel ce se face răsplată însutită a toată jertfa, de la Hristos Dumnezeu. Aceasta înţelegând-o şi noi, ne grăbim a-ţi aduce, spre laudă, unele ca acestea:
Bucură-te, că în luptă ai fost chip minunat de întreagă jertfire de sine;
Bucură-te, că ţi-ai dispreţuit până la capăt viaţa aceasta pământească, câştigând-o astfel pe cea cerească;
Bucură-te, că nu ai lepădat chipul evlaviei nici în vâltoarea cea cumplită a primejdiilor;
Bucură-te, că prin mărimea ta de suflet te-ai făcut lumină spre sfinţire şi celor din jur;
Bucură-te, că ajutai cu timp şi fără timp pe toţi cei ce se aflau în nevoi şi-n necazuri;
Bucură-te, că ai biruit desăvârşit frica cea omenească înarmându-te cu bărbăţie de fier;
Bucură-te, că războindu-te împotriva duşmanilor ţării, în ascuns luptai şi împotriva vrăjmaşilor sufletului tău;
Bucură-te, că deşi vroiai să mori tu în locul prietenilor tăi, Dumnezeu te-a păzit ca pe un preaiubit al Său;
Bucură-te, că şi nouă ne arăţi, prin tăria cea minunată a sufletului tău, calea spre desăvârşire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 5-lea:

 

Cu râvnă aprinsă ai lepădat lumea, Părinte, şi te-ai închinat lui Hristos în întregime, alăturându-te obştii monahilor, care pururea se luptă pentru a-şi birui firea. Şi în scurtă vreme te-ai făcut înger în trup, întru toate îmbrăcându-te în Cel Căruia şi noi Îi cântăm cu umilinţă: Aliluia! 

Icosul al 5-lea:

 

Te-ai retras în pustia cea minunată a Sinaiului pentru a-I sluji Stăpânului Hristos, Cuvioase, şi biruind poftele lumii, ai ajuns bărbat desăvârşit, strălucind în toată virtutea şi arzând de dragoste adevărată pentru Dumnezeu, Care prin tine a pogorât asupra noastră mila Sa cea bogată. Pentru aceasta şi noi, cu slabe puteri, îţi mulţumim zicând:
Bucură-te, bărbat îngeresc, că toate poftele lumii le-ai socotit deşertăciune;
Bucură-te, că vreme de trei ani te-ai nevoit în pustia cea aspră a Sinaiului;
Bucură-te, că neştiut de nimeni ai trăit într-o peşteră ascunsă, îndurând arşiţa şi gerul;
Bucură-te, că acolo ai luptat până la sânge împotriva a toată patima;
Bucură-te, că prin smerenia ta cea adâncă, ai biruit desăvârşit pe dracii cei vicleni;
Bucură-te, că te-ai curăţat de toată stricăciunea păcatului, ajungând lumină a lui Hristos;
Bucură-te, că ai început a te ruga cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume;
Bucură-te, că văzând jertfa ta cea peste putere, Dumnezeu te-a umplut de daruri mai presus de fire;
Bucură-te, că în peştera ta cea strâmtă te-ai învrednicit de nenumărate descoperiri ale harului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 6-lea:

 

După ce în Sinai te-ai luptat în bun chip, Părinte, ai fost chemat de Maica Domnului în Grădina ei cea pământească, în Sfântul Munte Athos, cel ce este floarea şi lumina Ortodoxiei. Şi înainte-văzând tu că acela va fi locul desăvârşirii tale, i-ai mulţumit Preasfintei Împărătese pentru acoperământul ei cel minunat, cu care pururea păzeşte întreaga lume de răutatea necazurilor; iar Fiului ei I-ai cântat, cu bucurie, dulcea cântare: Aliluia! 

Icosul al 6-lea:

 

Ajungând în Sfântul Munte şi fiind purtat în multe locuri de harul lui Dumnezeu, ai urcat mereu pe scara sfinţeniei, Cuvioase, culegând de peste tot, ca o albină înţeleaptă, nectarul duhovnicesc cel mai dulce. Iar mai apoi ai ajuns fiu al Părintelui Tihon, stareţ purtător-de-Duh şi plin de toată virtutea, pe care l-ai urmat în deplină ascultare. Pentru aceasta îţi cântăm şi noi, cu glasuri neputincioase, aşa:
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a rânduit preaslăvirea în Muntele cel binecuvântat al Athosului;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a dat în grija Preacuratei Maicii Sale, care te-a ocrotit ca pe un fiu al ei;
Bucură-te, că umbrit de Duhul Sfânt ai colindat întregul Munte, căutând Părinţi cu viaţă sfântă;
Bucură-te, că te-ai minunat de rugăciunile neîncetate ale lor, prin care Dumnezeu trimite mila Sa asupra lumii;
Bucură-te, că te-ai nevoit să le scrii şi viaţa, spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor;
Bucură-te, că apoi ai ajuns ucenic al Cuviosului Părinte Tihon, cel desăvârşit în sfinţenie;
Bucură-te, că pe acesta l-ai slujit cu dragoste neţărmurită, în toate încredinţându-te povăţuirii lui celei înţelepte;
Bucură-te, că pentru ascultarea ta cea până la capăt, Dumnezeu ţi-a dăruit şi ţie harul ce se sălăşluia în Părintele tău;
Bucură-te, că după moartea sa, Cuviosul Tihon ţi-a descoperit că se va ruga mereu pentru tine;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 7-lea:

 

Întru deplină dragoste desăvârşindu-te, te-ai făcut unealtă a lui Dumnezeu, Carele a început a lucra prin tine cu putere multă. Că te-a făcut un mângâietor al tuturor celor necăjiţi şi un povăţuitor al celor întunecaţi de păcate. Îi mulţumim lui Dumnezeu, Părinte, pentru că te-a dăruit nouă pe tine spre mântuirea noastră, cântându-I cu toţii: Aliluia! 

Icosul al 7-lea:

 

“Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri“, a zis Mântuitorul lumii cu glas nemincinos. Că şi întru tine, Părinte, cuvântul Lui s-a împlinit cu întreagă putere. Iar pentru aceasta te lăudăm şi noi, zicând:
Bucură-te, cel ce ai învăţat lumea prin cărţi luminate de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce prin cuvinte cu mult folos sufletesc ai risipit neştiinţa vremurilor noastre;
Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, care ai vestit tuturor bucuria pocăinţei;
Bucură-te, proorocule minunat, care ne-ai arătat că trăim vremurile sfârşitului;
Bucură-te, tămăduitorule milostiv al bolilor celor cu neputinţă de vindecat;
Bucură-te, îngrijitorule preaales al celor cu sufletul apăsat de necazuri;
Bucură-te, untdelemn dumnezeiesc, care ai curăţat toate rănile noastre;
Bucură-te, pace de sus, care ai împăcat nenumărate familii destrămate;
Bucură-te, povăţuitorule iscusit, că ai îndepărtat de la oameni toate cursele diavolului;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 8-lea:

 

Văzând lupta cea înfricoşătoare pe care o duce vrăjmaşul mântuirii împotriva familiei celei binecuvântate de Dumnezeu, te-ai încins cu arma cuvântului, învăţându-i pe soţi că pentru a putea câştiga liniştea caselor lor, trebuie să aibă răbdare şi îndelungă-răbdare, şi jertfire de sine cu dragoste. Îl slăvim pe Dumnezeu neîncetat, Cuvioase, pentru că te-a trimis să ne arăţi calea cea dreaptă, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

 

“Daţi-mi mame creştine şi vă voi da sfinţi care să schimbe lumea“, a spus dumnezeiescul Gură de Aur. Iar tu, pătruns fiind de acest adevăr, te-ai ostenit cu timp şi fără timp, prin rugăciuni şi îndemnuri, să le arăţi soţilor celor credincioşi că pacea familiei este roadă a Duhului Sfânt, şi că trebuie să lupte pentru ea cu străduinţă şi înţelepciune. Pentru că te-ai nevoit ca să aduci vindecare familiilor noastre celor atât de crunt lovite de ispite, îţi mulţumim cu toţii, zicând:
Bucură-te, mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu pentru bunaînţelegere a celor căsătoriţi;
Bucură-te, că pe soţii cei binecredincioşi i-ai povăţuit să trăiască în înfrânare şi sfinţenie;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai învăţat să-şi poarte neputinţele unul altuia, cu dragoste şi cu mărime de suflet;
Bucură-te, că părinţilor le-ai arătat că prin rugăciune harul lui Dumnezeu se pogoară asupra întregii familii, aducând bucurie şi pace;
Bucură-te, că ai luptat împotriva tuturor păcatelor, văzând că prin ele vine destrămarea căsniciei;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrător aprig al înspăimântătoarei ucideri de prunci;
Bucură-te, că mamelor celor credincioase le-ai spus că prin pilda vieţii lor îşi pot face copiii sfinţi;
Bucură-te, că tinerilor le-ai arătat că prin ascultare câştigă milă de la Dumnezeu şi viaţă liniştită;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai îndemnat să dobândească binecuvântarea părinţilor, prin care vine şi binecuvântarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 9-lea:

 

Pe cel ce în chip minunat a tămăduit bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, prin rugăciunile lui cele făcute din adâncul inimii, pe Paisie, mijlocitorul nostru, să-l lăudăm noi toţi cu bucurie. Iar lui Dumnezeu, cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm cu mulţumire, zicând: Aliluia! 

Icosul al 9-lea:

 

Vindecător a toată boala te-ai făcut, Părinte, prin darul de care te-a învrednicit Dumnezeu. Că arzând de dragoste şi de milă pentru oamenii ce se chinuiau în dureri, te-ai rugat cu jertfire de sine pentru izbăvirea lor, învăţându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate. Te fericim într-un glas, noi credincioşii, zicând:
Bucură-te, armă preatare împotriva bolii celei înfricoşătoare a cancerului;
Bucură-te, neobositule îngrijitor al celor ce se chinuiesc în dureri cumplite;
Bucură-te, izvor de vindecare în care se răcoresc toţi cei răniţi sufleteşte;
Bucură-te, izgonitorule de demoni, că ai zdrobit cu smerenia ta toată viclenia şi asuprirea diavolului;
Bucură-te, preamilostive părinte, că n-ai îndurat să-i vezi pe oameni sfârşindu-se sub greutatea chinurilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că pentru aceasta toate scârbele şi bolile noastre le-ai luat asupra ta;
Bucură-te, că te-ai rugat cu mărime de suflet ca Dumnezeu să-ţi trimită ţie neputinţele noastre;
Bucură-te, că ne-ai învăţat că toate necazurile vin prin depărtarea de Dumnezeu şi de poruncile Sale;
Bucură-te, cel ce ne-ai arătat că negrăită este răsplata celor ce-şi duc boala cu răbdare, aducând slavă lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 10-lea:

 

Domnul şi Mântuitorul lumii a făgăduit mare răsplată celor ce se vor osteni în bun chip spre desăvârşirea altora. Iar tu, Cuvioase, deşi călugăr simplu şi neînvăţat în cele lumeşti, ai fost înţelepţit de Însuşi Duhul Domnului ca să povăţuieşti mii de oameni pe calea mântuirii. Iar pentru aceştia te rogi până acum lui Dumnezeu, Căruia şi noi Îi cântăm cu bucurie: Aliluia! 

Icosul al 10-lea:

 

Pentru întreaga ta virtute, Dumnezeu te-a împodobit cu daruri mai presus de fire, pe care tu le-ai folosit spre slava Lui şi spre folosul oamenilor. Că te-ai făcut părintele a mulţimi nenumărate de credincioşi, care luptaţi fiind de ispitele cele cumplite ale vremurilor noastre, căutau la tine ca la un liman dumnezeiesc. Iar pentru aceasta, te rugăm să ne primeşti şi pe noi în rândul fiilor tăi duhovniceşti, şi să ne îngădui să-ţi cântăm, cu mulţumire, aşa:
Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni să lupte cu gândurile cele rele sădite în minte de vrăjmaşul mântuirii noastre;
Bucură-te, că strălucind de darul deosebirii duhurilor, fiilor tăi le arătai îndată dacă gândurile lor sunt de la Dumnezeu sau de la diavol;
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu cunoşteai adâncul inimilor oamenilor;
Bucură-te, că având deplină înţelepciune, ai zădărnicit toate cursele cele meşteşugite ale celui viclean;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai întors la pocăinţă adevărată prin dragostea ta cea nefăţarnică;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrare înţeleaptă a celor îndărătnici şi mândri;
Bucură-te, că ai fost mângâiere blândă a celor deznădăjduiţi şi covârşiţi de ispite;
Bucură-te, că ai plâns neîncetat pentru toţi cei ce vedeau în tine nemincinoasă nădejde de mântuire;
Bucură-te, că la Judecată o să-I spui lui Dumnezeu, cu dulce bucurie: „Iată, eu şi fii pe care i-ai dat mie!”;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 11-lea:

 

Ajungând călugăr desăvârşit, Părinte, şi plin fiind de harul lui Dumnezeu, te-ai făcut nădejde tare pentru sufletele nemângâiate ale celor ce vroiau să se închine lui Hristos în întregime. Iar pentru darurile tale, toţi vedeau în tine un îndrumător luminat de Duhul Sfânt. Pentru aceasta Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce turma Sa nu a lipsit-o de păstori cu viaţă sfântă, zicând: Aliluia! 

Icosul al 11-lea:

 

Ai întemeiat la Suroti o mănăstire de maici, unde fiicele tale cele mai sporite puteau să se dăruiască Mirelui Hristos cu dragoste deplină. Iar mai apoi le-ai povăţuit spre desăvârşire, ca un părinte mult iubitor şi îndelung răbdător, prin sfaturile tale cele preaminunate, care ne sunt şi nouă îndrumare nemincinoasă. Te binecuvântăm cu toţii pentru aceasta, zicând:
Bucură-te, că ai ctitorit Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut liman de mântuire pentru sufletele cele însetate de Hristos;
Bucură-te, că te-ai străduit cu timp şi fără timp a le face pe maici mirese desăvârşite ale Domnului nostru;
Bucură-te, că le-ai învăţat călugăria cea adevărată, care înseamnă lepădare de lume şi de poftele ei;
Bucură-te, că neîncetat te-ai străduit să le aprinzi râvna spre nevoinţa cea binecuvântată;
Bucură-te, că le-ai călăuzit spre mărturisirea cât mai deasă a păcatelor, prin carea se strică întru totul lucrările diavolului;
Bucură-te, că povăţuirile tale au căzut pe pământ roditor şi au răcorit lumea întreagă;
Bucură-te, că ai luptat cu putere împotriva duhului lumesc care vatămă cumplit viaţa de mănăstire;
Bucură-te, că prin vitejia şi dragostea ta te-ai făcut tuturor călugărilor pildă de biruinţă duhovnicească;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 12-lea:

 

Mare a fost harul lui Dumnezeu care s-a revărsat peste tine, Cuvioase, şi mari şi milele Lui, că pentru multa ta jertfă, Cel Atotbun te-a învrednicit de descoperiri minunate şi de bucurii mai presus de fire. Ne bucurăm şi noi văzând răsplata pe care Dumnezeu o dă sfinţilor Săi, şi rugându-L să ne facă şi pe noi părtaşi ei, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

 

Ai gustat, Părinte, încă de aici din bucuriile raiului, cele gătite de Multmilostivul Dumnezeu tuturor celor ce slujesc Lui cu dragoste. Că deşi au fost mari luptele pe care vrăjmaşul cel viclean le-a dus cu tine, cu mult mai mari au fost mângâierile prin care Dumnezeu te-a întărit în virtute. Pentru aceasta, întru smerită laudă, îţi cântăm:
Bucură-te, lumină preadulce prin care Hristos străluceşte lumii întregi;
Bucură-te, flacără minunată, care ne aprinzi şi pe noi de dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai făcut sălaş deplin al harului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că acesta a născut în tine toate roadele sfinţeniei;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a copleşit cu darurile Sale cele mai presus de fire;
Bucură-te, că ai gustat din lumina cea necreată şi pururea fiitoare;
Bucură-te, că ai trăit cu Sfinţii ca şi cu nişte prieteni apropiaţi;
Bucură-te, că Maica Preabună a Domnului nostru ţi s-a arătat pentru a te întări în necazuri;
Bucură-te, minune negrăită, că te-ai învrednicit a vorbi cu Însuşi Hristos, Stăpânul şi Dumnezeul nostru;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 13-lea:

 

“Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască“, grăit-ai, Părinte, luminat fiind de Duhul Sfânt. Că ne-ai vestit nouă, celor întunecaţi, că vremurile sunt spre plinire şi că cei ce acum se luptă cu vitejie ca să-şi câştige mântuirea, au plată de mucenic. Pentru aceasta, Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce cu milă şi-a cercetat poporul, trimiţând pe Sfântul Său spre luminarea noastră, şi Îi cântăm Preabunului Stăpân, în glas de bucurie, cântarea: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori.
Şi iarăşi Icosul 1: Dumnezeu a rânduit… şi Condacul 1: Să-l lăudăm…

Apoi :

 

 

Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul

 

 

Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne izbăveşti de toate greutăţile. Deci miluieşte-ne, Părinte, pentru dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, şi nu ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.

Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.

Tu, care nu ai obosit a ne povăţui spre mântuire şi a ne purta neputinţele câtă vreme ai fost aici cu noi, înţelepţeşte-ne şi acum ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le ţese neîncetat în jurul nostru, şi cu care vrea să ne piardă sufletele pentru veşnicie. Luminează-ne ca să putem cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru noi, şi roagă-te Stăpânului ca să ne dea putere să o împlinim cu mulţumire.

Tu, care ne-ai fost o pildă nesmintită de vitejie şi de jertfire de sine, întăreşte-ne şi pe noi ca să putem să-ţi urmăm în virtute, pentru a câştiga cununa cea nepieritoare, de care şi tu te-ai învrednicit cu prisosinţă.

Aşa, Părinte, nu ne lepăda pe noi, cei ce neîncetat Îl mâniem pe Îndelung-răbdătorul nostru Dumnezeu, ci stai cu îndrăzneală înaintea tronului Aceluia, mijlocind pentru noi cu lacrimi, ca Dumnezeu să ne dea, pentru tine, scumpa mântuire.

 Şi astfel, mulţumindu-ţi din adâncul inimii pentru toate câte le-ai făcut pentru noi, şi încă le mai faci, să-I mulţumim şi Dumnezeului nostru preabun, cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ÎNTÂMPLĂRI MINUNATE CU PĂRINTELE PAISIE ( II )

IZBĂVIRE DIN ACCIDENT

Povestirea unui preot evlavios care studiază în Tesalonic: “Mai demult a venit la mine un tânăr care mi-a spus: – Părinte, ieri am fost gata să mor, dar Dumnezeu m-a izbăvit. Aşa cum mergeam cu motocicleta cu viteza mare, deodată m-am izbit de o mașină și am fost aruncat departe de acel loc. Dar în acea clipă, am văzut un monah bătrân care m-a apucat de mâna dreaptă și astfel n-am pățit nimic. Atunci i-am arătat câteva icoane de sfinți și fotografii cu părinți duhovnicești contemporani. De îndată ce a văzut fotografia Starețului Paisie, a strigat emoționat: - Acesta a fost! După câteva zile a venit din nou acel tânăr și mi-a spus că în buzunarul de la mâneca dreaptă a canadienei ce o purta (exact în acel loc de unde Stareţul l-a apucat), a găsit două iconiţe, una cu Mântuitorul și cealaltă cu Starețul Paisie, pe care le pusese mama lui pe ascuns.”

 

  

ÎNVIERI DUHOVNICEŞTI

Cele mai multe şi cele mai mari minuni ale Stareţului au fost învierile duhovniceşti. Foarte mulţi oameni nepăsători în ce priveşte viaţa duhovnicească, atei convinşi, oameni fără nici o îngrădire morală au înviat duhovniceşte, au început cu multă râvnă o viață după Dumnezeu, fie în urma unei apariții a Staretului de după moartea acestuia în somn sau aievea, fie, cel mai adesea, în urma citirii unei cărți de-a Starețului. Unii dintre aceștia au intrat chiar în viața monahală.

 Un tânăr oarecare trăia în nepăsare și în păcat. Nu întâmplător i-au căzut în mână “Epistolele” Starețului și citindu-le a fost cutremurat. De atunci și-a schimbat cu totul viața și își dorește să devină monah. “Cu sase ani în urmă, povestea un tânăr oarecare, eram anarhist. Purtam cercei și consumam droguri. Un prieten de-al meu mi-a dat o carte de-a Părintelui Paisie. Am început s-o răsfoiesc din curiozitate și fiindcă mi-a stârnit interesul, am citit-o într-o noapte. De atunci viața mea s-a schimbat.”

Domnul Gheorghe Nicolau din Atena mărturisește: “Într-o duminică din luna octombrie a anului 1996 am mers împreună cu un prieten de-al meu la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la Karea ca să participam la Sfânta Liturghie. Voiam să fac parastasul de un an al mamei mele. Era pentru prima data când mergeam la biserica după mulți ani de zile. Când s-a terminat Sfânta Liturghie am mers la pangarul mănăstirii, unde am văzut o carte a Părintelui Paisie. În acea clipă inima mea a tresărit.

Îndată am cumpărat acea carte și întorcându-mă acasă, prima mea grijă a fost să o citesc. În clipa când citeam poezia ce era scrisă pe spatele fotografiei, pe care Starețul o trimisese mamei sale îndată după calugăria sa, ceva s-a schimbat înlăuntrul meu. Am început să plâng cu suspine, inima mi s-a înmuiat și printre lacrimi spuneam: Dumnezeul meu, ajuta-mă și pe mine ca pentru rugăciunile Sfântului Stareț Paisie, să devin monah!.

 Nu ma gândisem mai dinainte la aceasta, ci cuvintele au ieșit singure. Lucrul minunat este că acum, după șase ani de la acea întâmplare, mă pregătesc să devin monah.  

În timp ce citeam cartea, am pierdut pentru câteva secunde noțiunea timpului și a spațiului și l-am văzut pe Sfântul Stareț Paisie tinând-o de mână pe mama mea. Atunci m-am cutremurat, pentru că ceea ce vedeam mi se părea a fi realitate.

 Aceasta am povestit-o unui sțareț îmbunătățit care mi-a spus că aceasta fusese o vedenie adevărată, iar nu o nălucire diavolească.

După aceea am început să merg la biserică în fiecare duminică și în sărbători. Cu puțin înainte de Crăciunul anului 1996, când m-am mărturisit pentru prima dată în viața mea, am simțit o bucurie negrăită. Niciodată nu mai simțisem o bucurie atât de mare. Numai Hristos poate aduce pacea în suflet.

În luna mai a anului 2002 m-am învrednicit s mă închin la Panaguda. În timpul cât am stat acolo, am simțit în repetate rânduri o mireasmă negrăită.”

 

    

FULARUL STAREȚULUI VINDECĂ BOALA DE CANCER

Doamna Filita din Volos mărturisește: “Mă aflam într-o situație dificilă, pentru că nu o puteam ajuta și liniști pe sora mea, care căzuse în deznădejde când aflase în urma analizelor făcute că are cancer la sân. Atunci am cerut cu evlavie de la prietena mea mult prețioasa ei moștenire, fularul cuviosului Stareț Paisie. Ținându-l strâns la piept, cu mâinile tremurânde și cu inima bătând cu putere, am alergat și l-am așezat în brațele celei suferinde. Iar aceea, cu lacrimi în ochi, a mers în fața icoanelor și s-a rugat. I-am urât însănătoșire grabnică și am înapoiat fularul prietenei mele. După patru-cinci zile sora mea a făcut din nou analize, dar, o, minune!, chistul de la sân dispăruse. Slăvit să fie numele Starețului Paisie!

VINDECAREA UNEI DEMONIZATE

Într-o dimineață de decembrie a anului 1996, la pangarul mănăstirii de la Suroti se aflau maica responsabilă, doi soți împreună cu copilul și cu tatăl lor, doua femei de vârstă mijlocie și un bărbat tânăr. Deodată s-a auzit un strigăt puternic. Una dintre femeile de vârstă mijlocie, care era destul de voinică, tocmai căzuse la pământ și începuse să se lovească, să urle sălbatic și să-și miște repede capul într-o parte și alta.

Priveliștea era îngrozitoare. Femeia cu copilul au ieșit afară, iar ceilalți s-au apropiat de ea ca s-o ajute. Mugea, gâfâia și spunea cu o voce bărbătească, sălbatică și amenințătoare:

“Am să vă arăt eu vouă, ăstora care nu credeți, am să vă arăt eu… Încă puțin și am să vă pun la toți 666 pe mână…O să vă închinați cu toții mie…Ticăloșilor, imbecililor…” și alte ocări. Apoi a început să scuipe și spunea înfricoșată: “Paisie, mă arzi, vrei să mă trimiți înapoi în tartar… Și această femeie nenorocită numai pe la mănăstiri mă duce… De ce o ajuți? Mă arzi, mă arzi!”

 Urla și se lovea atât de tare, încât toți credeau că își va sparge capul. Era lucru vădit ca o chinuia diavolul. “Aaa…Aaa…“, striga iarăși. “Uite, a venit și Maria acum…Mă arzi, Paisie!” și strigând acestea, ramase nemișcată, de parcă ar fi leșinat. Cei care erau de față s-au apropiat pentru a o ajuta, iar femeile au acoperit-o cu hainele ei.

După aceasta au ridicat-o în picioare. Atunci femeia și-a deschis ochii și a început să plângă liniștit, iar din adâncurile inimii ei s-au revărsat aceste cuvinte: “Îți multumesc, Gheronda… Îți multumesc, Dumnezeul meu!” Și repeta aceste cuvinte cu multă recunoștință.

Apoi s-a ridicat, a mers înaintea icoanei lui Hristos și a Maicii Sale și a început să se roage cu suspine negrăite: “Dumnezeul meu…Dumnezeul meu…Cum de m-ai primit pe mine, nevrednica? Îți multumesc, Gheronda…Nu meritam, Dumnezeul meu, un astfel de ajutor.” Toată această priveliște era deosebit de mișcătoare. Apoi au salutat-o pe maica de la pangar si au plecat.

Această femeie care s-a izbăvit de diavol a povestit că în noaptea de dinaintea venirii ei la mănăstire l-a văzut pe Starețul Paisie care i-a spus: “Vino la mormântul meu și te voi face bine.” A doua zi a venit la mănăstire și după ce s-a închinat la mormântul Starețului a venit la pangar, unde s-au petrecut cele descrise mai sus.

 

   

DĂRUIEȘTE VEDEREA

Doamna Larisa Nicolaevna Maslova, medic din Moscova, mărturisește: “Am avut un accident în urmă căruia ochiul meu stâng se primejduia să-și piardă lumina. Am fost dusă la Spitalul General din Moscova, dar acolo saloanele erau pline, de aceea m-au așezat în holul spitalului. În acea noapte nu am putut dormi și fiindcă eram cuprinsă de întristare, am început să mă rog. Către dimineață, în timp ce mă aflam între somn și veghe, mi-a apărut Batiușca Paisie. L-am recunoscut, căci citisem o carte despre viața lui. Mi-a acoperit capul cu un prosop mic, după care a dispărut. În acea clipă mi-am dat seama că văd cu ochiul care fusese bolnav. De aceea nu a mai fost nevoie de intervenția medicilor. Am fost internată în spitalul amintit mai sus, între 4-11 februarie 2002. Numărul fișei mele medicale este 31171. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mila Sa ce a făcut-o cu mine și lui Batiușca Paisie pentru ajutorul său.”

Viata cuviosului Paisie Aghioritul

ÎNTÂMPLĂRI MINUNATE CU PĂRINTELE PAISIE (I)

Pe  12 iulie 1994 a fost chemat în lăcașurile cerești unul  dintre  cei mai mari sfinți  dăruiți nouă în aceste “timpuri de cernere” dinaintea sfârșitului veacului: Cuviosul Paisie Aghioritul.

 Acum, când Starețul s-a izbăvit de trupul cel stricăcios și supus patimilor, poate mai cu înlesnire să alerge în “ajutorul celor ce îl cheamă cu credință“.

Uneori Părintele Paisie îi ajută chiar și pe cei care nu au auzit nimic despre el sau care sunt indiferenți față de credință. Oamenii caută ocrotirea Starețului și îi cer să se roage pentru ei, deoarece cred în sfințenia lui.

De aceea mormântul său a devenit loc de pelerinaj al ortodocșilor din întreaga lume. Acolo credincioșii primesc binecuvântare și har,  cei îndurerați primesc mângâiere, se vindecă bolnavii în special cei bolnavi de cancer și cei demonizați și se săvârsesc minuni.

 Dar nu numai mormântul Starețului a devenit loc de închinare, ci și chilia sa din Sfântul Munte. În fiecare zi trec pe acolo închinători care l-au cunoscut pe Stareț și care vor să-i mulțumească pentru ajutorul primit sau alții care vor să vadă unde a trăit.


În continuare voi reda câteva minuni din cartea "Viața Cuviosului Paisie" ,scrisă de Ieromonahul Isaac:

SCOATE DIAVOLI DIN OAMENI

Vom reda aici mărturia domnului Evanghel K. Din Tesalonic: “Încă de la vârsta de doisprezece ani am suferit din pricina unui diavol care mă stăpânea. Viața mea devenise mucenicie. După fiecare exorcism pe care mi-l citeau, mă simțeam ca și cum m-ar fi bătut cineva. În prima săptămână a Postului Mare din anul 1995, duhovnicul meu a rânduit să mergem la Suroti și să  stăm acolo la priveghere. Înainte de a porni însă am simțit un război cumplit. În timpul privegherii nu am simțit deloc toropeala. Mă aflam așezat în mijlocul bisericii, iar în jurul meu monahiile. Când s-a terminat privegherea au început să citească Slujba de sfințire a apei (Agheasma). Atunci m-am sălbăticit foarte tare și de aceea m-au dus să sărut Moaștele Sfântului Arsenie. Era pentru prima oara – chiar și acum când povestesc mă cutremur – când simțeam și trupește acea văpaie. Apoi am început să spun: "Pai…, Pai…!". Atunci stareța m-a întrebat: "Paisie?", iar eu am dat din cap afirmativ. După aceea m-am sălbăticit foarte tare și am început să strig. Văzând aceasta, m-au dus la mormânt, iar acolo am strigat de trei ori "Sfânt". Am început să fug, dar m-au prins și m-au întins cu sila pe mormântul Starețului. Atunci l-am văzut pe Părintele Paisie cum s-a ridicat de la mijloc în sus, ca și cum s-ar fi deșteptat din somn. Era ca atunci când trăia. Apoi Starețul mi-a pus mâna pe frunte și în aceeași clipă am văzut cum mi-a ieșit un fum negru pe gură. Aceasta a durat câteva secunde. M-am liniștit cu desăvârșire, dar durerea trupească nu a dispărut imediat. Am adormit, dar după o vreme m-am deșteptat din pricina durerii și am spus: "Mă doare tare". Timp de patruzeci de zile am simțit o bucurie atât de mare, încât plângeam mereu. Am cutezat chiar sa spun un cuvânt îndrazneț: "Dumnezeul meu, o viață întreagă aș primi să fiu chinuit ca mai înainte, numai fă să simt iarași, chiar și pentru o clipă, acea bucurie.”

 

 

 

IZBĂVIREA UNUI COPIL

 Părintele Hristu Tantalis din Nea Mihaniona – Tesalonic, tată a noua copii, ne povestește: “Câțiva dintre copiii mei se jucau pe terasa blocului. La un moment dat au început să sară peste gaura de aerisire a blocului. Unul din copiii mei, un băiețel de șase ani, care încă nu vorbea bine, a vrut și el să sară, dar nu a ajuns de cealaltă parte, ci a căzut în gol de la etajul al treilea. Copiii s-au înfricoșat și au venit la mine să-mi spună ce s-a întâmplat. Atunci am alergat jos cu sufletul la gură ca să văd ce s-a întâmplat cu copilul, dar am rămas uimit când l-am văzut venind spre mine galben de frică. L-am dus la spital, dar medicii, după ce l-au consultat, mi-au spus că nu are nici chiar cea mai mică rană. Am înțeles că este vorba de o minune și m-am gândit că Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Nea Mihaniona l-a izbăvit pe copil. L-am dus asadar înaintea icoanei ei și l-am întrebat:"Ea te-a păzit?".Copilul însă a răspuns "Nu". Apoi m-am dus la fotografia Părintelui Paisie, care era acolo alături, și mi l-a arătat cu degetul (ca si cum mi-ar fi spus că: "Acesta m-a ținut").

 

 

 

APARIȚIA ÎN SOMN

Ecaterina Patera povestește: “Medicii mi-au dat un medicament pentru osteoporoză din pricina căruia am slăbit zece kilograme în câteva zile. Nu mă simțeam bine. Eram foarte istovită. Într-o seară, înainte de a mă culca am privit fotografia Părintelui Paisie și i-am spus: "Părinte, nu mă simt bine". După ce am adormit, Starețul mi-a apărut în somn și mi-a spus: "Am venit pentru că m-ai chemat. Să citești bine rețeta pe care ți-a dat-o medicul". Apoi a dispărut. Atunci am sărit din pat și când am citit rețeta am văzut că medicamentul era pentru obezitate. Dacă aș fi continuat să-l iau, aș fi murit. Starețul este lângă noi, dar nu-l vedem.”

 

 

 

 APARIȚIE ȘI AJUTOR MINUNAT

Xinari Nicolae din orașul Pafos – Cipru ne povestește: “Sunt instalator de meserie. Într-o zi de iulie a anului 1997 îmi terminasem lucrul și îmi adunam sculele pentru a le pune în mașină. Era în amurg și nu vedeam bine. Acolo unde lucrasem erau niște sârme pentru întins rufe, legate între ele cu un cârlig. După ce am adunat sculele m-am ridicat să merg la mașină. Dar din neatenție mi-a intrat acel cârlig în ochi și am rămas nemișcat ca peștele în cârligul undiței. Am strigat după ajutor din toată puterea mea. Proprietarul casei a venit repede și a vrut să-mi scoată cârligul din ochi, dar eu nu l-am lăsat temându-mă că nu cumva să-mi vatăme ochiul și mai rău. Ci i-am spus să meargă la mașina să aducă un patent, să taie sârma și apoi să mă ducă la dispensar ca să-mi scoată acolo cârligul din ochi. Până ce s-a întors acela eu am plâns și m-am rugat, deoarece aveam trei copii și nu voiam să aibă un tată orb. În acea clipă a apărut înaintea mea un om slab, îmbrăcat în rasa neagră. Atunci când l-am văzut pe acel om mi-am făcut cruce, m-a cuprins un fior și am simțit cum mâna lui m-a prins de bărbie. Apoi ridicându-mi capul, am simțit că mi-a ieșit cârligul din ochi. Când a venit proprietarul cu patentul, m-a luat și m-a dus la dispensar. Medicii m-au consultat, iar când le-am explicat ce s-a întâmplat, nu m-au crezut. În pupila ochiului era o tăietură. Mi-au dat o alifie și pentru vreo trei-patru zile trebuia să țin ochiul închis, pe care mi l-au pansat. A doua zi, când am intrat într-un magazin, am văzut sus pe perete fotografia omului care apăruse înaintea mea. Am întrebat-o pe doamna de acolo cine este acela, iar aceea mi-a spus că este un monah foarte cunoscut, care se numeste Paisie. Trebuia să iau acea fotografie, deoarece era pentru mine ceva neprețuit. Atunci am rugat-o pe acea doamnă să-mi vândă fotografia, făgăduindu-i că-i voi da pe ea oricât va cere. Aceea însă mi-a dat o carte în care se vorbeste despre Părintele Paisie. Am citit-o în aceeași zi și de atunci o țin tot timpul în mașină ca să mă apere de tot răul.”

 

 

 

SIMTE O PREZENȚĂ NEVĂZUTĂ

 


Un închinător ne-a mărturisit (în anul 2000) cu emoție, următoarele: “Când am venit pentru prima dată în Sfântul Munte, Starețul Paisie încă mai trăia. De la Mănăstirea Iviron am primit îndrumările necesare pentru a merge să-l vizităm. Eram un grup destul de mare de închinători. Din păcate însă ne-am rătăcit pe drum și nu am putut ajunge la el. În anul 1998, când am vizitat din nou Sfântul Munte, m-am dus să mă închin cel puțin la Coliba sa, deoarece Starețul adormise în Domnul. Mare mi-a fost bucuria și pacea pe care am simțit-o. Plecând de acolo am fost cuprins de o mare mâhnire: "De ce oare nu m-am învrednicit să-l cunosc și eu pe Stareț în timpul pelerinajului pe care l-am făcut atunci când era încă în viață? Dacă numai Coliba sa m-a umplut de atâta bucurie, cât de mare binecuvântare nu mi-ar fi pricinuit prezența lui? Sunt oare atât de păcătos de mi s-a întâmplat aceasta?" Și mâhnirea ce mă cuprinsese creștea tot mai mult, iar eu mă sileam să nu plâng. Așa cum coboram cărarea chinuit de aceste gânduri, voind să ies la caldarâmul ce ducea la Mănăstirea Iviron, deodată am simțit o mână care m-a cuprins cu putere, după care m-a lovit cu blândețe pe spate. În același timp am auzit o voce mângâietoare, care mi-a spus: "Mergi cu bine, voinicule."[1] În aceeași clipă o mireasmă puternică a inundat tot locul acela și sufletul meu a fost umplut de o veselie nespusă, care a izgonit cu totul din el mâhnirea de mai înainte. Deși nu mi-a arătat fața sa, m-am simțit ca și cum l-aș fi recunoscut pe Stareț de mai înainte“.

 

 

 

INTERVENȚII ÎN ACCIDENTE

Domnul S. din Kalamata, locuitor în Atena, călătorea cu mașina sa spre Ioanina. Pe drum a fost victima unei ciocniri frontale puternice, în timpul căreia mașina lui a fost distrusă complet, iar el a fost rănit grav la cap. A fost dus de urgență la spital. În timp ce se afla în acea stare, a văzut un nor luminos, iar în mijloc, un monah în vârstă. Și deși nu avea o legătură strânsă cu Biserica, însă auzind în acele zile vorbindu-se despre un stareț harismatic, Paisie, în acea nedumerire a sa l-a întrebat deodată pe monahul necunoscut: - Sunteți Starețul Paisie? Starețul nu i-a răspuns, ci i-a zâmbit și mângâindu-l ușor pe cap i-a spus: - Nu te teme! Te vei face bine! Atunci domnul S. și-a revenit și cu toate că era uluit de acea și  cu toate că nu-l cunoștea pe acel vizitator minunat, a crezut în cuvintele lui. A povestit aceasta doctorilor, iar aceștia, constatând îmbunătățirea stării sale, pe care nu și-o puteau explica omenește, au mărturisit: - Într-adevar, este vorba de o minune! După ce a ieșit din spital, pe drum, în timp ce trecea prin fața unei librării, l-a zărit în vitrină pe izbăvitorul său. I-a recunoscut chipul pe coperta unei cărți. Si astfel l-a descoperit pe binefăcătorul sau și plin de recunoștință, a cumpărat-o și a citit-o. Mișcat sufletește, a venit să se închine la “Panaguda” (1 ianuarie 1998), unde a și povestit cele petrecute mai sus. În afara de faptul că l-a izbăvit de o moarte trupească sigură, intervenția Starețului i-a schimbat complet și viața. A căutat duhovnic și s-a spovedit. A încetat să trăiască precum mai înainte în ciuda constrângerilor sâcâietoare ale rudelor lui. “Îmi este cu neputință să continui viața de mai înainte, pentru că îmi vine mereu în minte chipul luminos și zâmbitor al Starețului“, spunea el cu lacrimi in ochi.

• Un monah aghiorit mărturisește: “Doi mireni au mers la "Panaguda". După ce s-au închinat, au cerut parintilor de acolo să le povestească ceva despre Părintele Paisie. Printre altele le-am spus că de la închinătorii ce trec pe la noi, avem multe mărturii despre minunile Starețului de după adormirea sa (aparitii ale Starețului în vedenii, vindecări, intervenții în accidente etc.). Când unul dintre ei a auzit "în accidente", a lăcrimat și i-a spus prietenului său: - Ai văzut? În accidente!… Apoi m-au rugat să le povestesc chiar și o singură izbăvire din accident. Atunci le-am povestit o întâmplare recentă. Când am ajuns la cuvintele: "i-a apărut un monah într-un nor luminos", acel închinător, care mă întrerupsese și mai înainte, nu s-a mai putut stăpâni și a strigat: - Și mie mi-a apărut într-un nor! Și mi-a povestit izbăvirea lui minunată din accident în puține cuvinte, căci din pricina emoției nu a putut povesti mai amănunțit: - Alergam cu motocicleta cu o sută patruzeci de kilometri la oră… Deodată m-am ciocnit cu o mașină, dar chiar în acea clipă mi-a apărut un monah într-un nor luminos… Nu am pățit nimic! Soția mea m-a îndemnat: "Caută în fotografiile de prin cărți, ca să afli cine este acel monah!"L-am găsit într-un calendar tipărit de Athoniada[2], înconjurat de elevii scolii… Mi-a salvat viața!…"