duminică, 13 iulie 2014

ÎNTÂMPLĂRI MINUNATE CU PĂRINTELE PAISIE (I)






Parintele Paisie Aghioritul




Pe  12 iulie 1994 a fost chemat în lăcașurile cerești unul  dintre  cei mai mari sfinți  dăruiți nouă în aceste “timpuri de cernere” dinaintea sfârșitului veacului: Cuviosul Paisie Aghioritul.

 Acum, când Starețul s-a izbăvit de trupul cel stricăcios și supus patimilor, poate mai cu înlesnire să alerge în “ajutorul celor ce îl cheamă cu credință“.

Uneori Părintele Paisie îi ajută chiar și pe cei care nu au auzit nimic despre el sau care sunt indiferenți față de credință. Oamenii caută ocrotirea Starețului și îi cer să se roage pentru ei, deoarece cred în sfințenia lui.

De aceea mormântul său a devenit loc de pelerinaj al ortodocșilor din întreaga lume. Acolo credincioșii primesc binecuvântare și har,  cei îndurerați primesc mângâiere, se vindecă bolnavii în special cei bolnavi de cancer și cei demonizați și se săvârsesc minuni.

 Dar nu numai mormântul Starețului a devenit loc de închinare, ci și chilia sa din Sfântul Munte. În fiecare zi trec pe acolo închinători care l-au cunoscut pe Stareț și care vor să-i mulțumească pentru ajutorul primit sau alții care vor să vadă unde a trăit.


În continuare voi reda câteva minuni din cartea "Viața Cuviosului Paisie" ,scrisă de Ieromonahul Isaac:



SCOATE DIAVOLI DIN OAMENI




Vom reda aici mărturia domnului Evanghel K. Din Tesalonic: “Încă de la vârsta de doisprezece ani am suferit din pricina unui diavol care mă stăpânea. Viața mea devenise mucenicie. După fiecare exorcism pe care mi-l citeau, mă simțeam ca și cum m-ar fi bătut cineva. În prima săptămână a Postului Mare din anul 1995, duhovnicul meu a rânduit să mergem la Suroti și să  stăm acolo la priveghere. Înainte de a porni însă am simțit un război cumplit. În timpul privegherii nu am simțit deloc toropeala. Mă aflam așezat în mijlocul bisericii, iar în jurul meu monahiile. Când s-a terminat privegherea au început să citească Slujba de sfințire a apei (Agheasma). Atunci m-am sălbăticit foarte tare și de aceea m-au dus să sărut Moaștele Sfântului Arsenie. Era pentru prima oara – chiar și acum când povestesc mă cutremur – când simțeam și trupește acea văpaie. Apoi am început să spun: "Pai…, Pai…!". Atunci stareța m-a întrebat: "Paisie?", iar eu am dat din cap afirmativ. După aceea m-am sălbăticit foarte tare și am început să strig. Văzând aceasta, m-au dus la mormânt, iar acolo am strigat de trei ori "Sfânt". Am început să fug, dar m-au prins și m-au întins cu sila pe mormântul Starețului. Atunci l-am văzut pe Părintele Paisie cum s-a ridicat de la mijloc în sus, ca și cum s-ar fi deșteptat din somn. Era ca atunci când trăia. Apoi Starețul mi-a pus mâna pe frunte și în aceeași clipă am văzut cum mi-a ieșit un fum negru pe gură. Aceasta a durat câteva secunde. M-am liniștit cu desăvârșire, dar durerea trupească nu a dispărut imediat. Am adormit, dar după o vreme m-am deșteptat din pricina durerii și am spus: "Mă doare tare". Timp de patruzeci de zile am simțit o bucurie atât de mare, încât plângeam mereu. Am cutezat chiar sa spun un cuvânt îndrazneț: "Dumnezeul meu, o viață întreagă aș primi să fiu chinuit ca mai înainte, numai fă să simt iarași, chiar și pentru o clipă, acea bucurie.”

 

 

 

IZBĂVIREA UNUI COPIL




 Părintele Hristu Tantalis din Nea Mihaniona – Tesalonic, tată a noua copii, ne povestește: “Câțiva dintre copiii mei se jucau pe terasa blocului. La un moment dat au început să sară peste gaura de aerisire a blocului. Unul din copiii mei, un băiețel de șase ani, care încă nu vorbea bine, a vrut și el să sară, dar nu a ajuns de cealaltă parte, ci a căzut în gol de la etajul al treilea. Copiii s-au înfricoșat și au venit la mine să-mi spună ce s-a întâmplat. Atunci am alergat jos cu sufletul la gură ca să văd ce s-a întâmplat cu copilul, dar am rămas uimit când l-am văzut venind spre mine galben de frică. L-am dus la spital, dar medicii, după ce l-au consultat, mi-au spus că nu are nici chiar cea mai mică rană. Am înțeles că este vorba de o minune și m-am gândit că Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Nea Mihaniona l-a izbăvit pe copil. L-am dus asadar înaintea icoanei ei și l-am întrebat:"Ea te-a păzit?".Copilul însă a răspuns "Nu". Apoi m-am dus la fotografia Părintelui Paisie, care era acolo alături, și mi l-a arătat cu degetul (ca si cum mi-ar fi spus că: "Acesta m-a ținut").

 

 

 

APARIȚIA ÎN SOMN



Ecaterina Patera povestește: “Medicii mi-au dat un medicament pentru osteoporoză din pricina căruia am slăbit zece kilograme în câteva zile. Nu mă simțeam bine. Eram foarte istovită. Într-o seară, înainte de a mă culca am privit fotografia Părintelui Paisie și i-am spus: "Părinte, nu mă simt bine". După ce am adormit, Starețul mi-a apărut în somn și mi-a spus: "Am venit pentru că m-ai chemat. Să citești bine rețeta pe care ți-a dat-o medicul". Apoi a dispărut. Atunci am sărit din pat și când am citit rețeta am văzut că medicamentul era pentru obezitate. Dacă aș fi continuat să-l iau, aș fi murit. Starețul este lângă noi, dar nu-l vedem.”

 

 

 

 APARIȚIE ȘI AJUTOR MINUNAT




Xinari Nicolae din orașul Pafos – Cipru ne povestește: “Sunt instalator de meserie. Într-o zi de iulie a anului 1997 îmi terminasem lucrul și îmi adunam sculele pentru a le pune în mașină. Era în amurg și nu vedeam bine. Acolo unde lucrasem erau niște sârme pentru întins rufe, legate între ele cu un cârlig. După ce am adunat sculele m-am ridicat să merg la mașină. Dar din neatenție mi-a intrat acel cârlig în ochi și am rămas nemișcat ca peștele în cârligul undiței. Am strigat după ajutor din toată puterea mea. Proprietarul casei a venit repede și a vrut să-mi scoată cârligul din ochi, dar eu nu l-am lăsat temându-mă că nu cumva să-mi vatăme ochiul și mai rău. Ci i-am spus să meargă la mașina să aducă un patent, să taie sârma și apoi să mă ducă la dispensar ca să-mi scoată acolo cârligul din ochi. Până ce s-a întors acela eu am plâns și m-am rugat, deoarece aveam trei copii și nu voiam să aibă un tată orb. În acea clipă a apărut înaintea mea un om slab, îmbrăcat în rasa neagră. Atunci când l-am văzut pe acel om mi-am făcut cruce, m-a cuprins un fior și am simțit cum mâna lui m-a prins de bărbie. Apoi ridicându-mi capul, am simțit că mi-a ieșit cârligul din ochi. Când a venit proprietarul cu patentul, m-a luat și m-a dus la dispensar. Medicii m-au consultat, iar când le-am explicat ce s-a întâmplat, nu m-au crezut. În pupila ochiului era o tăietură. Mi-au dat o alifie și pentru vreo trei-patru zile trebuia să țin ochiul închis, pe care mi l-au pansat. A doua zi, când am intrat într-un magazin, am văzut sus pe perete fotografia omului care apăruse înaintea mea. Am întrebat-o pe doamna de acolo cine este acela, iar aceea mi-a spus că este un monah foarte cunoscut, care se numeste Paisie. Trebuia să iau acea fotografie, deoarece era pentru mine ceva neprețuit. Atunci am rugat-o pe acea doamnă să-mi vândă fotografia, făgăduindu-i că-i voi da pe ea oricât va cere. Aceea însă mi-a dat o carte în care se vorbeste despre Părintele Paisie. Am citit-o în aceeași zi și de atunci o țin tot timpul în mașină ca să mă apere de tot răul.”

 

 

 

SIMTE O PREZENȚĂ NEVĂZUTĂ

 


Un închinător ne-a mărturisit (în anul 2000) cu emoție, următoarele: “Când am venit pentru prima dată în Sfântul Munte, Starețul Paisie încă mai trăia. De la Mănăstirea Iviron am primit îndrumările necesare pentru a merge să-l vizităm. Eram un grup destul de mare de închinători. Din păcate însă ne-am rătăcit pe drum și nu am putut ajunge la el. În anul 1998, când am vizitat din nou Sfântul Munte, m-am dus să mă închin cel puțin la Coliba sa, deoarece Starețul adormise în Domnul. Mare mi-a fost bucuria și pacea pe care am simțit-o. Plecând de acolo am fost cuprins de o mare mâhnire: "De ce oare nu m-am învrednicit să-l cunosc și eu pe Stareț în timpul pelerinajului pe care l-am făcut atunci când era încă în viață? Dacă numai Coliba sa m-a umplut de atâta bucurie, cât de mare binecuvântare nu mi-ar fi pricinuit prezența lui? Sunt oare atât de păcătos de mi s-a întâmplat aceasta?" Și mâhnirea ce mă cuprinsese creștea tot mai mult, iar eu mă sileam să nu plâng. Așa cum coboram cărarea chinuit de aceste gânduri, voind să ies la caldarâmul ce ducea la Mănăstirea Iviron, deodată am simțit o mână care m-a cuprins cu putere, după care m-a lovit cu blândețe pe spate. În același timp am auzit o voce mângâietoare, care mi-a spus: "Mergi cu bine, voinicule."[1] În aceeași clipă o mireasmă puternică a inundat tot locul acela și sufletul meu a fost umplut de o veselie nespusă, care a izgonit cu totul din el mâhnirea de mai înainte. Deși nu mi-a arătat fața sa, m-am simțit ca și cum l-aș fi recunoscut pe Stareț de mai înainte“.

 

 

 

INTERVENȚII ÎN ACCIDENTE




Domnul S. din Kalamata, locuitor în Atena, călătorea cu mașina sa spre Ioanina. Pe drum a fost victima unei ciocniri frontale puternice, în timpul căreia mașina lui a fost distrusă complet, iar el a fost rănit grav la cap. A fost dus de urgență la spital. În timp ce se afla în acea stare, a văzut un nor luminos, iar în mijloc, un monah în vârstă. Și deși nu avea o legătură strânsă cu Biserica, însă auzind în acele zile vorbindu-se despre un stareț harismatic, Paisie, în acea nedumerire a sa l-a întrebat deodată pe monahul necunoscut: - Sunteți Starețul Paisie? Starețul nu i-a răspuns, ci i-a zâmbit și mângâindu-l ușor pe cap i-a spus: - Nu te teme! Te vei face bine! Atunci domnul S. și-a revenit și cu toate că era uluit de acea și  cu toate că nu-l cunoștea pe acel vizitator minunat, a crezut în cuvintele lui. A povestit aceasta doctorilor, iar aceștia, constatând îmbunătățirea stării sale, pe care nu și-o puteau explica omenește, au mărturisit: - Într-adevar, este vorba de o minune! După ce a ieșit din spital, pe drum, în timp ce trecea prin fața unei librării, l-a zărit în vitrină pe izbăvitorul său. I-a recunoscut chipul pe coperta unei cărți. Si astfel l-a descoperit pe binefăcătorul sau și plin de recunoștință, a cumpărat-o și a citit-o. Mișcat sufletește, a venit să se închine la “Panaguda” (1 ianuarie 1998), unde a și povestit cele petrecute mai sus. În afara de faptul că l-a izbăvit de o moarte trupească sigură, intervenția Starețului i-a schimbat complet și viața. A căutat duhovnic și s-a spovedit. A încetat să trăiască precum mai înainte în ciuda constrângerilor sâcâietoare ale rudelor lui. “Îmi este cu neputință să continui viața de mai înainte, pentru că îmi vine mereu în minte chipul luminos și zâmbitor al Starețului“, spunea el cu lacrimi in ochi.

  • Un monah aghiorit mărturisește: “Doi mireni au mers la "Panaguda". După ce s-au închinat, au cerut parintilor de acolo să le povestească ceva despre Părintele Paisie. Printre altele le-am spus că de la închinătorii ce trec pe la noi, avem multe mărturii despre minunile Starețului de după adormirea sa (aparitii ale Starețului în vedenii, vindecări, intervenții în accidente etc.). Când unul dintre ei a auzit "în accidente", a lăcrimat și i-a spus prietenului său: - Ai văzut? În accidente!… Apoi m-au rugat să le povestesc chiar și o singură izbăvire din accident. Atunci le-am povestit o întâmplare recentă. Când am ajuns la cuvintele: "i-a apărut un monah într-un nor luminos", acel închinător, care mă întrerupsese și mai înainte, nu s-a mai putut stăpâni și a strigat: - Și mie mi-a apărut într-un nor! Și mi-a povestit izbăvirea lui minunată din accident în puține cuvinte, căci din pricina emoției nu a putut povesti mai amănunțit: - Alergam cu motocicleta cu o sută patruzeci de kilometri la oră… Deodată m-am ciocnit cu o mașină, dar chiar în acea clipă mi-a apărut un monah într-un nor luminos… Nu am pățit nimic! Soția mea m-a îndemnat: "Caută în fotografiile de prin cărți, ca să afli cine este acel monah!"L-am găsit într-un calendar tipărit de Athoniada[2], înconjurat de elevii scolii… Mi-a salvat viața!…"



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu