sâmbătă, 2 mai 2015
vineri, 10 aprilie 2015
miercuri, 8 aprilie 2015
miercuri, 25 martie 2015
BUNA VESTIRE-IMPORTANȚA MARILOR SĂRBĂTORI

"De ce Sfânta Biserică pomeneşte şi prăznuieşte în fiecare an cele mai mari evenimente ale lumii creştine, cum ar fi: Bunavestire, Naşterea lui Hristos, Botezul Domnului, Învierea şi celelalte?
Pentru a încălzi şi întări credinţa noastră, nădejdea noastră creştinească, recunoştinţa şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi Maica Domnului, mijlocitoarea noastră înaintea lui Dumnezeu, cea nefăcută de ruşine, ca să ne amintim şi să nu uităm de patria noastră cea cerească, veşnică, şi să nu avem împătimire de viaţa de aici, care e doar pregătitoare şi şcolitoare, vremelnică, trecătoare.
De nu ar fi aceste praznice creştineşti, creştinii ar uita că ei sunt anume creştini, chemaţi la patria cerească, şi nu ar şti de ce trăiesc, de ce au fost înscrişi în obştea (comunitatea) creştinească, altfel spus în Biserica lui Dumnezeu, care e ţelul vieţii lor, pentru ce este nevoie să credem în Hristos, în Sfânta Treime, pentru ce trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi să-i chemăm pe sfinţi.
Iar praznicele bisericeşti ne explică toate aceste lucruri şi ne pun întru cunoştinţă cu privire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, ne învaţă să Îl iubim pe Dumnezeu şi să Îi mulţumim şi totdeauna să avem în vedere viaţa viitoare, care nu va avea sfârşit, şi să ne pregătim de ea."(http://www.cuvantul-ortodox.ro/)
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu, Editura Sophia, București, 2009, p. 28)
luni, 23 februarie 2015
luni, 9 februarie 2015
marți, 20 ianuarie 2015
SFÂNTUL PAISIE -SCRISOARE CĂTRE ECUMENIȘTI

Văzând marea
furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor
mişcări filo-unioniste şi a legăturilor Patriarhului [Atenagora] cu
Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi
am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac,
să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu –
pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul
rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi
folosi, publicându-o în ziarul religios al Sfinţiei Voastre. Vă
mulţumesc.
Mai întâi, aş vrea să cer
iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici
sfânt, nici teolog. Cred că vor înţelege toţi că cele scrise de mine
nu sunt altceva decât o durere profundă a mea pentru, din păcate,
poziţia şi iubirea lumească a Patriarhului nostru Atenagora. Precum se
vede, el a iubit o altă femeie, una modernă, care se numeşte Biserica
papistaşă, deoarece Biserica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de
impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.
Această dragoste, care s-a
făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora
dintre fiii lui spirituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)[2].
De altfel, acesta este duhul vremii noastre: familia să-şi piardă
menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop
dezbinarea, iar nu unirea…
Mânat cam de o astfel de
dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce
s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi
faţă de Mama noastră Biserica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea
foarte departe. Rezultatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti,
care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat
profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de
Dumnezeu.
Cu durere în suflet
mărturisesc că, dintre toţi filo-unioniştii pe care i-am cunoscut, nu am
văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească.
Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei
înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.
Aş vrea să-i rog cu căldură
pe toţi fraţii noştri filo-unionişti: deoarece tema unirii Bisericilor
este un lucru duhovnicesc, şi pentru asta avem trebuinţă de dragoste
duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe
Dumnezeu şi sunt teologi precum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari,
în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei
înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)[3], pe care i-a
aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.
Să nu uităm că nu există
doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui
Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci
atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea
poruncilor lui Dumnezeu.
De asemenea, să nu uităm că
Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa
ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt
puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a
lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică care se zideşte din
piatră, nisip şi var de către credincioşi şi se distruge de focul
barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta
se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci
când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi
Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost
scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia
şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.
În vremurile noastre vedem
că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din
păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filo-unioniştilor. Cred că nu
este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când
Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta
şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe
pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a
continua să vorbeşti de rău pe patriarh cred că este un lucru
iraţional.
Dacă pentru o abatere sau
alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici –
să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor
se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe
„biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari,
fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia
lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte),
unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă[4].
Dacă filo-unioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi
mai sus dau a doua lovitură.
Să ne rugăm ca Dumnezeu să
ne lumineze pe toţi, şi pe Patriarhul nostru PF Atenegora, pentru ca
mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească
liniştea în rândul tuturor ortodocşilor scandalizaţi, pacea şi
dragostea duhovnicească între Bisericile Ortodoxe Răsăritene, şi după
aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi
întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.
Aş vrea să mai spun că
există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care
rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească
între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru
binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe
propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe
urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau
ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta
Scriptură sau de la Sfinţii Părinţi. Răul care se face este mare,
deoarece, pe de o parte îl nedreptăţeşte pe aproapele său, iar pe de
alta îl şi doboară înaintea ochilor celorlalţi credincioşi. De multe
ori împrăştie şi necredinţa în sufletele celor slabi, fiindcă îi
sminteşte.
Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de
la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi
noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este
puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu
este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii,
atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile
lor. Aşa cum pentru trupul omului sunt absolut necesare şi cele dulci
şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale
substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul
Bisericii. Toţi sunt absolut necesari. Unul completează caracterul
celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul
celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.
Din nou cer iertare la toţi
că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este
să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi
să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns
până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a
durut mult şi am considerat că este bine să scriu cele pe care le-am
simţit.
Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fiecare să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.
Cu mult respect faţă de toţi,
Monahul Paisie, Epistola Cuviosului Paisie către Orthodoxos Typos,
Sfântul Munte, 23 ianuarie 1969
| Chilia BunaVestire, Schitul Lacu
Sfântul Munte, 23 ianuarie 1969
| Chilia BunaVestire, Schitul Lacu
duminică, 18 ianuarie 2015
UN NOU SFÂNT-CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL
Patriarhia Ecumenică s-a întrunit în ședința de Sinod în data de 13 ian. 2015, sub președinția patriarhului Bartolomeu și a aprobat în unanimitate trecerea în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul.
Ceea ce era evident de mai mulți ani este astăzi recunoscut și de către biserica instituțională. Acum, și scepticii se pot ruga Sf. Paisie Aghioritul.
E bine să învățăm din acest eveniment, că sfinții sunt mai cu seamă recunoscuți și iubiți de popor, care datorită evlaviei lor, izvorâtă din minunile făcute de sfânt cu ei, determină canonizarea și de către oficialitățile bisericești.
Canonizarea înseamnă recunoașterea unui fapt hotărât de Dumnezeu: proslăvirea unui sfânt.
Amintim că pe 26 decembrie 2014, a doua zi de Crăciun, clopotele din Konița, Grecia anunțau plecarea la Domnul a lui Rafail Eznepidis, fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie Aghioritul.
După obişnuitul început, se zice:
Acatistul Cuviosului Paisie Aghioritul
Condacul 1:
Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând:
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Icosul 1:
Dumnezeu a rânduit ca să te naşti, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulţime nenumărată de sfinţi. Cărora şi tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei şi neobosit povăţuindu-ne spre pocăinţă. Pentru care te şi lăudăm, cu întreagă bucurie, aşa:
Bucură-te, că te-ai făcut urmaş ales al tuturor sfinţilor capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă şi mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcoreşti lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învăţătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputințele, scârbele și durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care ești reazem neclintit pentru cei ce vor să câștige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veșnicele lăcașuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 2-lea:
Ales ai fost din pântecele maicii tale, Cuvioase, ca să te dăruieşti lui Dumnezeu cu totul şi astfel să ajungi vas ales al Lui, spre mântuirea şi povăţuirea tuturor celor ce au nădăjduit în tine. Pentru o binecuvântare ca aceasta Îi cântăm cu toţii, Celui ce a lucrat prin tine minuni şi îndurări mari, cântarea: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Semnul harului lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ta, Părinte, a fost botezul pe care l-ai primit din mâinile Sfântului lui Dumnezeu, Arsenie. Că acesta văzând cu duhul darurile tale cele multe, încă din fragedă pruncie te-a binecuvântat spre a-i fi lui urmaş şi a-i purta numele. Te fericim, aşadar, cu nevrednicie, zicând:
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul;
Bucură-te, că el a proorocit cele ce aveau să fie cu tine;
Bucură-te, că s-a bucurat duhul lui văzând aşa rod ales ieşind din turma cea păstorită de el;
Bucură-te, că pentru aceasta ţi-a purtat de grijă neîncetat, câtă vreme a fost în viaţa aceasta pământească;
Bucură-te, că nici după ce s-a mutat în cereştile locaşuri nu te-a lăsat, ci mai vârtos a mijlocit pentru tine;
Bucură-te, că şi tu l-ai cinstit după cuviinţă, socotindu-l cu evlavie ca fiind Părintele tău în Hristos;
Bucură-te, că te-ai ostenit fără zăbavă spre preaslăvirea lui, adunând mărturii despre viaţa sa cea minunată;
Bucură-te, că Sfântul lui Dumnezeu te-a binecuvântat să descoperi moaştele lui cele slăvite, care s-au făcut pricină de nenumărate vindecări;
Bucură-te, că trupul lui cel cinstit cu mare dragoste l-ai aşezat în obştea întemeiată de tine la Suroti;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 3-lea:
După ce părinţii tăi au ajuns în pământul Koniţei, Cuvioase, mutându-se în Grecia din pricina prigoanei turcilor celor tirani, ai început a urca cu jertfelnicie pe scara dumnezeiască a desăvârşirii. Că încă din copilărie te-ai dovedit a fi o lumină pentru toţi cei din jur, care văzând darurile tale cele alese, slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Povăţuit de pilda părinţilor tăi, te-ai nevoit de mic cu râvnă aprinsă spre dragostea lui Hristos, arătând fapte de om desăvârşit. Că urmând mamei tale celei binecuvântate, îndată ai început să posteşti cu asprime şi să te rogi neîncetat, pustnic fiind cu trăirea, însă copil cu vârsta. Minunându-ne noi de bărbăţia sufletului tău, îţi cântăm cu bucurie, aşa:
Bucură-te, că încă tânăr fiind, te-ai lepădat cu totul de poftele trecătoare ale acestei lumi;
Bucură-te, că prin post desăvârşit ţi-ai păzit nestricată cununa fecioriei;
Bucură-te, că vârsta nu te-a oprit a te deprinde cu rugăciunea neîncetată în singurătate;
Bucură-te, că în loc să te desfeţi cu jocuri copilăreşti, te desfătai petrecând mereu cu Hristos şi cu sfinţii Săi;
Bucură-te, că pentru aceasta fugeai de prietenia celor care te îndepărtau de la dragostea ta cea înflăcărată;
Bucură-te, că nu doar în lucrurile din afară te-ai nevoit, ci şi sufletul ţi l-ai împodobit cu toată virtutea;
Bucură-te, că ai urmat bunătăţii şi smereniei mamei tale celei binecuvântate;
Bucură-te, că ea ţi-a fost nesmintită pildă de dragoste şi de jertfire deplină de sine;
Bucură-te, că ne uimim cu toţii de vitejia cu care ai început a purta lupta cea bună;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 4-lea:
În război fiind chemat pentru a-ţi apăra ţara de cei fără de Dumnezeu, Părinte, ai strălucit prin vitejia ta cea fără margini. Că întru totul lepădându-te de iubirea de sine, căutai mereu să fii acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i scăpa pe cei ce luptau împreună cu tine. Iar ei văzând aceasta, Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru aşa un sprijin, zicând cu toţii: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Ai folosit războiul, Cuvioase, ca prilej de sfinţire, că neîncetat ai sporit în dragoste mai presus de patimă, punându-ţi sufletul pentru prietenii tăi. Şi astfel ai câştigat cununi nepieritoare de la Cel ce se face răsplată însutită a toată jertfa, de la Hristos Dumnezeu. Aceasta înţelegând-o şi noi, ne grăbim a-ţi aduce, spre laudă, unele ca acestea:
Bucură-te, că în luptă ai fost chip minunat de întreagă jertfire de sine;
Bucură-te, că ţi-ai dispreţuit până la capăt viaţa aceasta pământească, câştigând-o astfel pe cea cerească;
Bucură-te, că nu ai lepădat chipul evlaviei nici în vâltoarea cea cumplită a primejdiilor;
Bucură-te, că prin mărimea ta de suflet te-ai făcut lumină spre sfinţire şi celor din jur;
Bucură-te, că ajutai cu timp şi fără timp pe toţi cei ce se aflau în nevoi şi-n necazuri;
Bucură-te, că ai biruit desăvârşit frica cea omenească înarmându-te cu bărbăţie de fier;
Bucură-te, că războindu-te împotriva duşmanilor ţării, în ascuns luptai şi împotriva vrăjmaşilor sufletului tău;
Bucură-te, că deşi vroiai să mori tu în locul prietenilor tăi, Dumnezeu te-a păzit ca pe un preaiubit al Său;
Bucură-te, că şi nouă ne arăţi, prin tăria cea minunată a sufletului tău, calea spre desăvârşire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 5-lea:
Cu râvnă aprinsă ai lepădat lumea, Părinte, şi te-ai închinat lui Hristos în întregime, alăturându-te obştii monahilor, care pururea se luptă pentru a-şi birui firea. Şi în scurtă vreme te-ai făcut înger în trup, întru toate îmbrăcându-te în Cel Căruia şi noi Îi cântăm cu umilinţă: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Te-ai retras în pustia cea minunată a Sinaiului pentru a-I sluji Stăpânului Hristos, Cuvioase, şi biruind poftele lumii, ai ajuns bărbat desăvârşit, strălucind în toată virtutea şi arzând de dragoste adevărată pentru Dumnezeu, Care prin tine a pogorât asupra noastră mila Sa cea bogată. Pentru aceasta şi noi, cu slabe puteri, îţi mulţumim zicând:
Bucură-te, bărbat îngeresc, că toate poftele lumii le-ai socotit deşertăciune;
Bucură-te, că vreme de trei ani te-ai nevoit în pustia cea aspră a Sinaiului;
Bucură-te, că neştiut de nimeni ai trăit într-o peşteră ascunsă, îndurând arşiţa şi gerul;
Bucură-te, că acolo ai luptat până la sânge împotriva a toată patima;
Bucură-te, că prin smerenia ta cea adâncă, ai biruit desăvârşit pe dracii cei vicleni;
Bucură-te, că te-ai curăţat de toată stricăciunea păcatului, ajungând lumină a lui Hristos;
Bucură-te, că ai început a te ruga cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume;
Bucură-te, că văzând jertfa ta cea peste putere, Dumnezeu te-a umplut de daruri mai presus de fire;
Bucură-te, că în peştera ta cea strâmtă te-ai învrednicit de nenumărate descoperiri ale harului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 6-lea:
După ce în Sinai te-ai luptat în bun chip, Părinte, ai fost chemat de Maica Domnului în Grădina ei cea pământească, în Sfântul Munte Athos, cel ce este floarea şi lumina Ortodoxiei. Şi înainte-văzând tu că acela va fi locul desăvârşirii tale, i-ai mulţumit Preasfintei Împărătese pentru acoperământul ei cel minunat, cu care pururea păzeşte întreaga lume de răutatea necazurilor; iar Fiului ei I-ai cântat, cu bucurie, dulcea cântare: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Ajungând în Sfântul Munte şi fiind purtat în multe locuri de harul lui Dumnezeu, ai urcat mereu pe scara sfinţeniei, Cuvioase, culegând de peste tot, ca o albină înţeleaptă, nectarul duhovnicesc cel mai dulce. Iar mai apoi ai ajuns fiu al Părintelui Tihon, stareţ purtător-de-Duh şi plin de toată virtutea, pe care l-ai urmat în deplină ascultare. Pentru aceasta îţi cântăm şi noi, cu glasuri neputincioase, aşa:
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a rânduit preaslăvirea în Muntele cel binecuvântat al Athosului;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a dat în grija Preacuratei Maicii Sale, care te-a ocrotit ca pe un fiu al ei;
Bucură-te, că umbrit de Duhul Sfânt ai colindat întregul Munte, căutând Părinţi cu viaţă sfântă;
Bucură-te, că te-ai minunat de rugăciunile neîncetate ale lor, prin care Dumnezeu trimite mila Sa asupra lumii;
Bucură-te, că te-ai nevoit să le scrii şi viaţa, spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor;
Bucură-te, că apoi ai ajuns ucenic al Cuviosului Părinte Tihon, cel desăvârşit în sfinţenie;
Bucură-te, că pe acesta l-ai slujit cu dragoste neţărmurită, în toate încredinţându-te povăţuirii lui celei înţelepte;
Bucură-te, că pentru ascultarea ta cea până la capăt, Dumnezeu ţi-a dăruit şi ţie harul ce se sălăşluia în Părintele tău;
Bucură-te, că după moartea sa, Cuviosul Tihon ţi-a descoperit că se va ruga mereu pentru tine;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 7-lea:
Întru deplină dragoste desăvârşindu-te, te-ai făcut unealtă a lui Dumnezeu, Carele a început a lucra prin tine cu putere multă. Că te-a făcut un mângâietor al tuturor celor necăjiţi şi un povăţuitor al celor întunecaţi de păcate. Îi mulţumim lui Dumnezeu, Părinte, pentru că te-a dăruit nouă pe tine spre mântuirea noastră, cântându-I cu toţii: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
“Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri“, a zis Mântuitorul lumii cu glas nemincinos. Că şi întru tine, Părinte, cuvântul Lui s-a împlinit cu întreagă putere. Iar pentru aceasta te lăudăm şi noi, zicând:
Bucură-te, cel ce ai învăţat lumea prin cărţi luminate de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce prin cuvinte cu mult folos sufletesc ai risipit neştiinţa vremurilor noastre;
Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, care ai vestit tuturor bucuria pocăinţei;
Bucură-te, proorocule minunat, care ne-ai arătat că trăim vremurile sfârşitului;
Bucură-te, tămăduitorule milostiv al bolilor celor cu neputinţă de vindecat;
Bucură-te, îngrijitorule preaales al celor cu sufletul apăsat de necazuri;
Bucură-te, untdelemn dumnezeiesc, care ai curăţat toate rănile noastre;
Bucură-te, pace de sus, care ai împăcat nenumărate familii destrămate;
Bucură-te, povăţuitorule iscusit, că ai îndepărtat de la oameni toate cursele diavolului;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 8-lea:
Văzând lupta cea înfricoşătoare pe care o duce vrăjmaşul mântuirii împotriva familiei celei binecuvântate de Dumnezeu, te-ai încins cu arma cuvântului, învăţându-i pe soţi că pentru a putea câştiga liniştea caselor lor, trebuie să aibă răbdare şi îndelungă-răbdare, şi jertfire de sine cu dragoste. Îl slăvim pe Dumnezeu neîncetat, Cuvioase, pentru că te-a trimis să ne arăţi calea cea dreaptă, cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
“Daţi-mi mame creştine şi vă voi da sfinţi care să schimbe lumea“, a spus dumnezeiescul Gură de Aur. Iar tu, pătruns fiind de acest adevăr, te-ai ostenit cu timp şi fără timp, prin rugăciuni şi îndemnuri, să le arăţi soţilor celor credincioşi că pacea familiei este roadă a Duhului Sfânt, şi că trebuie să lupte pentru ea cu străduinţă şi înţelepciune. Pentru că te-ai nevoit ca să aduci vindecare familiilor noastre celor atât de crunt lovite de ispite, îţi mulţumim cu toţii, zicând:
Bucură-te, mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu pentru bunaînţelegere a celor căsătoriţi;
Bucură-te, că pe soţii cei binecredincioşi i-ai povăţuit să trăiască în înfrânare şi sfinţenie;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai învăţat să-şi poarte neputinţele unul altuia, cu dragoste şi cu mărime de suflet;
Bucură-te, că părinţilor le-ai arătat că prin rugăciune harul lui Dumnezeu se pogoară asupra întregii familii, aducând bucurie şi pace;
Bucură-te, că ai luptat împotriva tuturor păcatelor, văzând că prin ele vine destrămarea căsniciei;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrător aprig al înspăimântătoarei ucideri de prunci;
Bucură-te, că mamelor celor credincioase le-ai spus că prin pilda vieţii lor îşi pot face copiii sfinţi;
Bucură-te, că tinerilor le-ai arătat că prin ascultare câştigă milă de la Dumnezeu şi viaţă liniştită;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai îndemnat să dobândească binecuvântarea părinţilor, prin care vine şi binecuvântarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 9-lea:
Pe cel ce în chip minunat a tămăduit bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, prin rugăciunile lui cele făcute din adâncul inimii, pe Paisie, mijlocitorul nostru, să-l lăudăm noi toţi cu bucurie. Iar lui Dumnezeu, cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm cu mulţumire, zicând: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Vindecător a toată boala te-ai făcut, Părinte, prin darul de care te-a învrednicit Dumnezeu. Că arzând de dragoste şi de milă pentru oamenii ce se chinuiau în dureri, te-ai rugat cu jertfire de sine pentru izbăvirea lor, învăţându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate. Te fericim într-un glas, noi credincioşii, zicând:
Bucură-te, armă preatare împotriva bolii celei înfricoşătoare a cancerului;
Bucură-te, neobositule îngrijitor al celor ce se chinuiesc în dureri cumplite;
Bucură-te, izvor de vindecare în care se răcoresc toţi cei răniţi sufleteşte;
Bucură-te, izgonitorule de demoni, că ai zdrobit cu smerenia ta toată viclenia şi asuprirea diavolului;
Bucură-te, preamilostive părinte, că n-ai îndurat să-i vezi pe oameni sfârşindu-se sub greutatea chinurilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că pentru aceasta toate scârbele şi bolile noastre le-ai luat asupra ta;
Bucură-te, că te-ai rugat cu mărime de suflet ca Dumnezeu să-ţi trimită ţie neputinţele noastre;
Bucură-te, că ne-ai învăţat că toate necazurile vin prin depărtarea de Dumnezeu şi de poruncile Sale;
Bucură-te, cel ce ne-ai arătat că negrăită este răsplata celor ce-şi duc boala cu răbdare, aducând slavă lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 10-lea:
Domnul şi Mântuitorul lumii a făgăduit mare răsplată celor ce se vor osteni în bun chip spre desăvârşirea altora. Iar tu, Cuvioase, deşi călugăr simplu şi neînvăţat în cele lumeşti, ai fost înţelepţit de Însuşi Duhul Domnului ca să povăţuieşti mii de oameni pe calea mântuirii. Iar pentru aceştia te rogi până acum lui Dumnezeu, Căruia şi noi Îi cântăm cu bucurie: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Pentru întreaga ta virtute, Dumnezeu te-a împodobit cu daruri mai presus de fire, pe care tu le-ai folosit spre slava Lui şi spre folosul oamenilor. Că te-ai făcut părintele a mulţimi nenumărate de credincioşi, care luptaţi fiind de ispitele cele cumplite ale vremurilor noastre, căutau la tine ca la un liman dumnezeiesc. Iar pentru aceasta, te rugăm să ne primeşti şi pe noi în rândul fiilor tăi duhovniceşti, şi să ne îngădui să-ţi cântăm, cu mulţumire, aşa:
Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni să lupte cu gândurile cele rele sădite în minte de vrăjmaşul mântuirii noastre;
Bucură-te, că strălucind de darul deosebirii duhurilor, fiilor tăi le arătai îndată dacă gândurile lor sunt de la Dumnezeu sau de la diavol;
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu cunoşteai adâncul inimilor oamenilor;
Bucură-te, că având deplină înţelepciune, ai zădărnicit toate cursele cele meşteşugite ale celui viclean;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai întors la pocăinţă adevărată prin dragostea ta cea nefăţarnică;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrare înţeleaptă a celor îndărătnici şi mândri;
Bucură-te, că ai fost mângâiere blândă a celor deznădăjduiţi şi covârşiţi de ispite;
Bucură-te, că ai plâns neîncetat pentru toţi cei ce vedeau în tine nemincinoasă nădejde de mântuire;
Bucură-te, că la Judecată o să-I spui lui Dumnezeu, cu dulce bucurie: „Iată, eu şi fii pe care i-ai dat mie!”;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 11-lea:
Ajungând călugăr desăvârşit, Părinte, şi plin fiind de harul lui Dumnezeu, te-ai făcut nădejde tare pentru sufletele nemângâiate ale celor ce vroiau să se închine lui Hristos în întregime. Iar pentru darurile tale, toţi vedeau în tine un îndrumător luminat de Duhul Sfânt. Pentru aceasta Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce turma Sa nu a lipsit-o de păstori cu viaţă sfântă, zicând: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Ai întemeiat la Suroti o mănăstire de maici, unde fiicele tale cele mai sporite puteau să se dăruiască Mirelui Hristos cu dragoste deplină. Iar mai apoi le-ai povăţuit spre desăvârşire, ca un părinte mult iubitor şi îndelung răbdător, prin sfaturile tale cele preaminunate, care ne sunt şi nouă îndrumare nemincinoasă. Te binecuvântăm cu toţii pentru aceasta, zicând:
Bucură-te, că ai ctitorit Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut liman de mântuire pentru sufletele cele însetate de Hristos;
Bucură-te, că te-ai străduit cu timp şi fără timp a le face pe maici mirese desăvârşite ale Domnului nostru;
Bucură-te, că le-ai învăţat călugăria cea adevărată, care înseamnă lepădare de lume şi de poftele ei;
Bucură-te, că neîncetat te-ai străduit să le aprinzi râvna spre nevoinţa cea binecuvântată;
Bucură-te, că le-ai călăuzit spre mărturisirea cât mai deasă a păcatelor, prin carea se strică întru totul lucrările diavolului;
Bucură-te, că povăţuirile tale au căzut pe pământ roditor şi au răcorit lumea întreagă;
Bucură-te, că ai luptat cu putere împotriva duhului lumesc care vatămă cumplit viaţa de mănăstire;
Bucură-te, că prin vitejia şi dragostea ta te-ai făcut tuturor călugărilor pildă de biruinţă duhovnicească;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 12-lea:
Mare a fost harul lui Dumnezeu care s-a revărsat peste tine, Cuvioase, şi mari şi milele Lui, că pentru multa ta jertfă, Cel Atotbun te-a învrednicit de descoperiri minunate şi de bucurii mai presus de fire. Ne bucurăm şi noi văzând răsplata pe care Dumnezeu o dă sfinţilor Săi, şi rugându-L să ne facă şi pe noi părtaşi ei, Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Ai gustat, Părinte, încă de aici din bucuriile raiului, cele gătite de Multmilostivul Dumnezeu tuturor celor ce slujesc Lui cu dragoste. Că deşi au fost mari luptele pe care vrăjmaşul cel viclean le-a dus cu tine, cu mult mai mari au fost mângâierile prin care Dumnezeu te-a întărit în virtute. Pentru aceasta, întru smerită laudă, îţi cântăm:
Bucură-te, lumină preadulce prin care Hristos străluceşte lumii întregi;
Bucură-te, flacără minunată, care ne aprinzi şi pe noi de dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai făcut sălaş deplin al harului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că acesta a născut în tine toate roadele sfinţeniei;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a copleşit cu darurile Sale cele mai presus de fire;
Bucură-te, că ai gustat din lumina cea necreată şi pururea fiitoare;
Bucură-te, că ai trăit cu Sfinţii ca şi cu nişte prieteni apropiaţi;
Bucură-te, că Maica Preabună a Domnului nostru ţi s-a arătat pentru a te întări în necazuri;
Bucură-te, minune negrăită, că te-ai învrednicit a vorbi cu Însuşi Hristos, Stăpânul şi Dumnezeul nostru;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!
Condacul al 13-lea:
“Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască“, grăit-ai, Părinte, luminat fiind de Duhul Sfânt. Că ne-ai vestit nouă, celor întunecaţi, că vremurile sunt spre plinire şi că cei ce acum se luptă cu vitejie ca să-şi câştige mântuirea, au plată de mucenic. Pentru aceasta, Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce cu milă şi-a cercetat poporul, trimiţând pe Sfântul Său spre luminarea noastră, şi Îi cântăm Preabunului Stăpân, în glas de bucurie, cântarea: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori.
Şi iarăşi Icosul 1: Dumnezeu a rânduit… şi Condacul 1: Să-l lăudăm…
Apoi :
Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul
Tu, care cât ai fost pe pământ ai
tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti
şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne
izbăveşti de toate greutăţile. Deci miluieşte-ne, Părinte, pentru
dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, şi nu
ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.
Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.
Tu, care nu ai obosit a ne povăţui spre mântuire şi a ne purta neputinţele câtă vreme ai fost aici cu noi, înţelepţeşte-ne şi acum ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le ţese neîncetat în jurul nostru, şi cu care vrea să ne piardă sufletele pentru veşnicie. Luminează-ne ca să putem cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru noi, şi roagă-te Stăpânului ca să ne dea putere să o împlinim cu mulţumire.
Tu, care ne-ai fost o pildă nesmintită de vitejie şi de jertfire de sine, întăreşte-ne şi pe noi ca să putem să-ţi urmăm în virtute, pentru a câştiga cununa cea nepieritoare, de care şi tu te-ai învrednicit cu prisosinţă.
Aşa, Părinte, nu ne lepăda pe noi, cei ce neîncetat Îl mâniem pe Îndelung-răbdătorul nostru Dumnezeu, ci stai cu îndrăzneală înaintea tronului Aceluia, mijlocind pentru noi cu lacrimi, ca Dumnezeu să ne dea, pentru tine, scumpa mântuire.
Şi astfel, mulţumindu-ţi din adâncul inimii pentru toate câte le-ai făcut pentru noi, şi încă le mai faci, să-I mulţumim şi Dumnezeului nostru preabun, cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
sâmbătă, 17 ianuarie 2015
joi, 18 decembrie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


