duminică, 7 aprilie 2013

MINUNEA SĂVÂRȘITĂ DE SFÂNTUL HARALAMBIE CU PĂRINTELE JUSTIN




Revista Atitudini redă un fragment din cartea „Părintele Justin Pârvu si bogăția unei vieți dăruită lui Hristos”, în care este spusă povestea minunii petrecute cu Sfinția Sa în noaptea Sfântului Mucenic Haralambie, care e chiar ziua de naștere a bunului nostru duhovnic.

“Relatăm aici o minune petrecută cu Părintele Justin la puțin timp după întoarcerea sa din închisoare…

„Cu sănătatea zdrobită, dar cu sufletul viguros, se întoarce în satul natal, unde are marea bucurie de a vedea că locurile și oamenii de aici ramăseseră nealterați de arșița ateismului. Întâmpina însă o mare întristare – mama era grav bolnavă de pelagră și nu a putut nicicum să o convingă că s-a întors acasă, că fiul ei cel mai iubit trăiește.


 Rugăciunile mamei pentru fiul ei, nenumăratele parastase făcute de mama, care credea că fiul ei nu mai trăiește, l-au întărit mult pe Părintele în închisoare, dar acum nu mai avea cui să-i mulțumească. 

A așteptat ca mama să se stingă din viața aceasta pământească și abia apoi s-a întors în mănăstire, adică după un an jumătate. În acest timp Părintele a încercat să se angajeze undeva, dar nu reușea nicicum datorită legitimației de deținut. În cele din urmă reușește să se angajeze ca muncitor în construcția șoselei din această zonă.

Muncind din greu, istovit de puteri, Părintele se îmbolnăvește încât abia mai putea urca o scară. Mama îi murise, dar se întâmplă o minune prin care această demnă mamă își arată recunoștința și dragostea către fiul ei, stingând astfel amărăciunea Părintelui.

 Era în noaptea Sf. Mucenic Haralambie, ziua de naștere a Părintelui Justin. În acea noapte Părintele priveghează în cinstea Sf. Haralambie împreună cu celelalte rude care mai erau în viață. Cu multă evlavie își amintește Părintele de acel moment în care citea acatistul înaintea icoanei Sf. Haralambie și cum a simțit prezența Sfântului, care nu a întârziat să-l ajute.

 Astfel că abia ațipind, o vede pe mama cum îl binecuvintează pe cap, după care Părintele se trezește și uimit, se vede sănătos și plin de puteri noi, tămăduindu-i-se orice boală căpătată de pe urma închisorii. Îi mulțumește Sfântului Haralambie și mamei și pornește din nou spre mănăstire”
http://www.ziuaonline.ro/eveniment/romania-profunda/minunea-vindecarii-parintelui-justin-de-catre-sfantul-mucenic-haralambie.html




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu