luni, 11 noiembrie 2013

SFÂNTUL MINA-GRABNIC AJUTĂTOR









Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva sau a cuiva, sunt prezenți astăzi, 11 noiembrie, la Biserica "Sfântul Mina" din București, cu credința că vor recăpăta ce-au pierdut dacă se roagă la moaștele mucenicului Mina. Când vezi acești credincioși stând ore întregi la rând pentru a sta față către față cu sfinții, credincioși obosiți, nemâncați, veniți de departe, nu poți să nu te întrebi: oare de ce am trecut nepăsător de atâtea ori pe langă aceste locuri?

Dacă nu-i privești cu alți ochi pe acești oameni, nu-ți rămâne decât această întrebare: Te vindecă un deget al cuiva, un femur, o bucată din veșmântul vreunui martir? Răspunsul pentru orice om care stă la rând pentru a săruta moaștele sfinților, e simplu: te vindecă.

Sfânta Scriptură ne dă mărturie despre învierea unui mort aruncat peste osemintele prorocului Elisei (IV Regi 13,21) și despre faptul că unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de ștergarele folosite de Sfântul Apostol Pavel (Fapte 19, 11).

Însă, trebuie să reținem că nu orice trup care nu se descompune este un trup sfințit. Uneori lipsa de descompunere este rezultatul păcatului, și nu al virtuții. Cu adevarat sfinte sunt moaștele sfinților care au fost canonizați de Biserică și care s-au dovedit făcătoare de mi­nuni.

Dacă nu am cunoscut sfinți prin pelerinaj, putem pune început bun astăzi, venind la moaștele Sfântului Mina. Trebuie să învățăm că nu poți realiza nimic în această viața fără să jertfești ceva, măcar câteva ore.



SFÂNTUL MINA-PROTECTORUL CELOR PĂGUBIȚI


Sfântul Mina, prăznuit la 11 noiembrie, s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul împăraților romani Dioclețian și Maximian. Rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta. Ajunge în armata imperială, însă, la 23 februarie 303, când Dioclețian a emis primul edict de persecutare a creștinilor, părăsește armata și se retrage în deșert, dedicându-se vieții ascetice.

Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbători păgâne, mărturisește fără ezitare că este creștin. Este luat de soldați și dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credința în Hristos, i s-a tăiat capul.  


CREDINCIOȘII SE POT ÎNCHINA LA MOAȘTELE  SFÂNTULUI MUCENIC MINA ÎN BUCUREȘTI ,IAȘI ȘI SUCEAVA

 
Începând din anul 1874, biserica "Sfântul Mucenic Mina" din București păstrează fragmente din moaștele Sfântului Mina. Ele au fost aduse de la Muntele Athos și de la Mănăstirea "Sfântul Mina" din Egipt.

Credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului Mina și în Catedrala mitropolitană din Iași. În această Catedrală, printre moaștele celor 32 de sfinți, se află și un fragment din moaștele Mucenicului Mina.
 
Și în Biserica "Sfântul Mina" din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moaștele Sfântului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiespicopul Sucevei și Rădăuților.




Sfantul Mina - protectorul celor pagubiti
  


SFÂNTUL MINA-MINUNI CONTEMPORANE



Nu știu dacă am cuvinte pentru a spune toate facerile de bine primite de la Sfântul Mare Mucenic Mina. Totul a început atunci când stăteam în gazdă la o bătrânică simpatică. Totul mergea perfect, doamna m-a înțeles că am nevoie de bani tocmai de aceea nu a “luat pielea de pe mine“. cerându-mi mulţi bani la chirie.

Dar cum niciodată nu poate fi totul perfect, s-a întâmplat ca doamnei să îi lipsească din casă o sumă de 500 de lei.  Am încercat să o fac să îşi aducă aminte unde a pus banii şi am asigurat-o că nu m-am atins de banii ei, dar fără niciun rezultat. 

 După câteva ore mi-a zis să îmi fac bagajul să să mă mut  că ea pleacă în vacanţă, am rămas uimit ,”în vacanţă!”, bineînţeles că mi-am dat seama de ce mă dă afară , mă bănuia că eu sunt hoţul sau colegul meu cu care stăteam la dânsa.

 Am rugat-o să mă mai lase câteva zile până îmi voi găsi în altă parte şi apoi voi pleca. Dându-mi seama că mă bănuie mă gândeam măcar să găsesc banii şi apoi plec singur, dar numai să îi găsesc.

A doua zi am plecat în oraş până la un coleg  și am zis să trec puțin pe la paraclisul şcolii noastre. Ajuns aici mă întâlnesc cu femeia de serviciu căreia îi povestesc ceea ce am pățit iar dânsa mă sfătuieşte să fac acatistul Sfântului Mina şi sigur voi primi ajutor.

Ajuns acasă mă duc încă o dată la gazda mea  și începem împreună să căutăm, pe pat, pe sub pat, în dulapuri, sub covor. Toate locurile normale și ciudate le-am verificat și nu era niciun ban.

Neîncrezător dar totuşi cu credinţă  încep să citesc acatistul Sf. Mina şi în timp ce îl citeam mă cuprindea o credinţă din ce în ce mai mare. Şi când ajung la  sfârşitul condacului al VI-lea o aud pe bătrânică care mă strigă..

“Alex, Alex … am găsit banii". Eu mă duc imediat şi îi spun “Cum, unde?“ fiind uimit pentru că în urmă cu 10 minute răscolisem toată camera. Îmi spune că în timp ce stătea întinsă în pat s-a uitat jos  şi a  văzut banii lângă covor. Am rămas uimit,  vă daţi seama  nu puteam să cred dar totuşi Sf.Mina a lucrat, a făcut minunea. Apoi m-am dus şi mi-am terminat acatistul mulţumind sfântului şi dând slava lui Dumnezeu !

Aş dori să mai precizez un lucru. Înainte să încep acatistul i-am promis Sf.Mina că dacă mă va ajuta voi da un acatist  la biserică pentru 40 de zile dar voi face și un articol în care să scriu după puţinul meu talent,  minunile pe care Sf.Mina le-a făcut  familiei mele.

În câteva rânduri  aş dori să vă mai povestesc şi o altă minune făcută de Sf.Mina.  Un mare ieromonah  stareţ al unei mari  mănăstiri  a avut nefericirea că în timp ce era plecat la slujbă la altă mănăstire să îi fie furate toate lucrurile de preţ ale mănăstirii începând de la icoane şi până la ultimii bănuţi.

 Întorcându-se la mănăstire stareţul a rămas uimit de cele ce s-au întâmplat dar în acelaşi timp rugându-se lui Dumnezeu să îi ierte păcatele.

Văzând că nu  are cum să recupereze cele furate, părintele a început să citească acatistul Sf.Mina zile de-a rândul. Au trecut câteva zile dar nu multe şi hoţul  este prins foarte departe de locul furtului, iar părintele a putut recupera mai mult de jumătate din cele furate.
Bucură-te Mina mult pătimitorulehttp://www.ortodoxiatinerilor.ro

(Daniel P


• O minune recenta care s-a petrecut in Timisoara: o îngrijitoare de la Leagănul de copii a împrumutat unei colege 100 de marci germane. Dupa cateva zile i-a primit inapoi in timpul serviciului, fiind in halatul alb, a bagat banii (bancnota) in buzunar. Seara a uitat de bani, a agatat halatul in cuier si a plecat acasa. Acasa si-a amintit dar si-a spus ca dimineata o sa ii ia din halat si o sa ii puna bine.

A doua zi însă banii nu mai erau în buzunarul halatului deoarece o colegă a folosit halatul ei pe timpul nopții. Pe timpul acela 100 de mărci reprezenta salariul unei asistente de acolo pe o lună de zile.

A început să plângă și ruga colegele, care a găsit cei 100 de mărci să îi pună la loc, că pe ea nu o interesa cine este acea colegă, doar să își recupereze banii. S-a plâns șefilor, schimburilor din leagăn dar toți aveau pe buze același cântec: “Eu nu ți i-am luat”. A insistat o vreme, că suma nu era tocmai mică, fiind o lună de muncă și în final, văzând că hoțul nu se îndura, s-a dus la biserică, deși nu era o fire religioasă înainte de această întâmplare.

În fine, s-a dus la Catedrala Mitropolitană, care este chiar în centru, nu departe de leagăn și s-a plâns unui părinte despre această nedreptate. Printre alte sfaturi, părintele i-a spus să citească în fiecare zi Acatistul Sfântului Mina și să nu deznădăjduiască că Sfântul a făcut și face minuni permanent.

Ea a început în forță ascultările și povețele părintelui și după o lună de zile s-a resemnat și-a acceptat pierderea, încetând rugăciunile. În acest timp, o colegă de a ei s-a simțit rău, odată, de două ori, de zece ori și s-a dus la doctor. A făcut analizele și nimeni nu i-a găsit nimic, însă fata se simțea tot mai rău. Cineva a trimis-o și la preot, zicându-i că poate este deocheată. A fost la preot, tot la Catedrală, s-a spovedit, a făcut rugăciuni, a făcut canoane, a aprins lumânări, nimic, starea ei generală a fost insuportabilă și nu știa de unde îi vine.

La următoarea întrevedere cu părintele, aceasta îi spune că starea ei nu s-a îmbunătățit, ba din contră, atunci părintele, om cu multă experiență duhovnicească, i-a spus că precis  are o faptă mai veche pe care a uitat să o spovedească. Vreau să vă spun că acest părinte era altul, nu cel al păgubașei. Atunci i se deschide mintea femeii aceleia și începând să plângă îi mărturisește preotului că într-o seară a luat din garderobă un halat la întâmplare și în buzunar au fost 100 de mărci, bani pe care și i-a însușit și nu i-a mai întors, deși știe ai cui au fost.

Atunci părintele, la rugămințile ei a elaborat o strategie în așa fel încât păgubașa să își primescă banii, dar să nu afle niciodată cine i-a luat. Așadar într-o zi, părintele se deplasează la leagănul de copii și cere la poartă să vorbească cu doamna A, să spunem, păgubita.

 Doamnei A mare i-a fost surpriza când a văzut un preot în reverendă, pe care nici nu îl cunoștea uitând despre bani și rugăciunile ce le-a făcut Sfântului Mina. Atunci preotul îi spuse pentru ce a venit și i-a dat banii, banii ei pe care îi pierduse cu mai bine de o lună în urmă, cu rugămintea să nu ceară alte explicații, doar atât spunându-i că păcătoasa este una dintre colegele ei… nici în ziua de azi nu a aflat cine i-a luat banii, dar și i-a recuperat și mai mult decât atât a devenit o credincioasă practicantă în urma aceste minuni. (sursa: crestinortodox.ro)



•  Odată, s-a întâmplat să se termine făina la Mănăstirea Sfântului Mina, în vechiul Cairo.
Starețul, părintele Mina, având mare evlavie pentru mucenic, s-a îndreptat spre icoana Sfântului Mina și l-a rugat să îl ajute să obțină niște făină pentru prescuri.

Părintele Mina i-a dat 25 de piaștri părintelui Atanasie, să cumpere făina dar acesta nu a reușit să găsească nicăieri – era criză de făină în acea perioadă, în toată țara.

Părintele Atanasie s-a întors la mănăstire necăjit, dar chiar lângă ușa bisericii a găsit un săculeț pentru făină și o cartelă care permitea purtătorului să ridice o pungă de faină. Surprins, a luat săculețul și cartela și le-a dat părintelui Mina, relatându-i întâmplarea.

Acesta a mers personal la adresa menționată pe cartelă – un magazin care i-a vândut făina. Mai mult, vânzătorul s-a oferit să-l ducă înapoi la mănăstire.

În următoarele zile, Ministerul Resurselor a acceptat să acorde mănstăirii cartele de aprovizionare pentru o cotă lunară de faină.


SFÂNTUL MINA-APĂRĂTOR AL DREPTĂȚII



Domnul Aziz Serkis Guirguis, un pensionar, povestește că pe durata serviciului său în Forțele de Politie, a fost acuzat pe nedrept și reținut pentru un proces.
A cerut neîncetat mijlocirea Sfântului Mina, cu nădejdea că nu va fi trecut cu vederea.

 Când cazul a fost audiat, avocatul lui nu a reușit să meargă și a fost înlocuit de un altul, necunoscut. Acesta a vorbit ceva cu judecătorul, care l-a chemat pe domnul Aziz și l-a declarat nevinovat.

 Domnul Aziz a fost eliberat și primul lucru pe care l-a făcut a fost să îl caute pe acest avocat și să îl întrebe cine l-a trimis. Dar, nu era nicăieri acel avocat și nimeni nu a putut răspunde la întrebarea domnului Aziz… Acel avocat fusese însuși Sfântul Mina.


SFÂNTUL MINA-DOCTOR FĂRĂ DE ARGINȚI


• Domnul Papadopoulos, cantor la o biserică din Alexandria povestește că fiul său suferea de negi, pe care îi avea pe față și pe frunte și arătau ca niște lentile maro. Povestea continua așa:

Aveam o icoană a Sfântului Mina acasă. Fiul meu și-a pus fața pe icoană și s-a rugat fierbinte. Atunci, toate punctele de pe față i-au dispărut, iar fiul meu și-a revenit.

Când duhovnicul nostru, un părinte îmbunătățit, a venit în Alexandria, am mers la dânsul să iau binecuvântare. M-a uimit, spunându-mi: ’Ce i-a făcut Sfântul Mina fiului tău? Nu imi ascunde nimic’.

Am plâns de bucurie înțelegând că dânsul știa ce a făcut Sfântul Mina. Deci, i-am explicat ce s-a întâmplat cu exactitate și mi-a spus: ’Sfântul Mina v-a onorat cu vizita lui!’ http://www.apaceavie.ro




Sfantul Mina - protectorul celor pagubiti



 RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC MINA


O, Preasfinte si intru tot laudate, Mare Mucenice Mina, si de minuni facatorule; primeste aceasta rugaciune de la mine nevrednicul robul tau, caci catre tine, ca la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat , scap eu ticalosul si catre sfant chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinti ma rog tie: Vezi, Sfinte, paguba mea , vezi saracia si ticalosia mea; vezi bubele si ranile trupului si sufletului meu. De aceea ma rog tie, Fericite si Sfinte Mina, grabeste-te de ma ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni si ma sprijineste pe mine robul tau. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea pe mine ticalosul si scarbitul, ca stiu, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit munci grele si chinuri infricosatoare de la cei fara de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu. Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine, ticalosul si scarbitul, ca sa alerg la ajutorul tau. Am auzit de negutatorul acela din pamantul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugaciuni, nu numai ca ai vadit pe ucigasul sau si l-ai scos din paguba lui dandu-i indarat punga cu galbeni; dar, o! minune, ca si din mort si taiat in bucati, tu l-ai vindecat si l-ai facut sanatos.

Asemenea si lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur tinut in maini, fiindca il fagaduise bisericii tale. Tot asa si femeia Sofia, care venea spre inchinare in sfant locasul tau, nu numai ca a fost izbavita de ostasul acela ce o silea spre pacat, dar si pe ostas dupa cuviinta l-ai certat. La fel si schiopul care venea la sfanta biserica ta spre inchinare, cu rugaciunea indata l-ai tamaduit. Asemenea si femeii celei mute, i-ai deschis graiul si vorbea curat. De asemenea, atunci cand iudeul daduse prietenului sau crestin o punga cu galbeni, pe care crestinul tagaduia ca a primit-o, jurand pentru aceasta chiar in biserica ta, tu, nu numai ca ai izbavit pe crestin de juramant, dar si evreul, vazand minunea ta, a crezut intru tine si a venit la credinta crestina. Aceste minuni ale tale, Sfinte, m-au facut pe mine a crede ca la orice facere de bine esti gata ajutator si grabnic folositor si minunat. De ceea incredintat sunt ca tot cel ce alearga la tine, cerand cu credinta ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si eu cred ca tu acelasi esti Sfinte, ca atunci si astazi,ca oricine a alergat la tine nu s-a intors neajutat. Pentru aceasta si eu acum, fiind scarbit si in paguba, alerg catre tine cu credinta si cu lacrimi, ingenunchind, si ma rog tie, Sfinte si Mare Mucenice Mina, ca sa te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine pagubasul si scarbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri. Catre Acela roaga-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.http://www.crestinortodox.ro



 

7 comentarii:

  1. Si eu am fost ajutata de Sfantul Mina. In aceasta vara, pe 1 iulie am cazut in capcana unor delicventi si am pierdut o suma semnificativa de bani (mai mult de 25 milioane lei vechi). Am fost la politie sa depun plangere si cand am vazut ca a venit luna septembrie, dar tot nu am primit vreo veste despre banii de care am fost pradata, am apelat la Sfantul Mina. La scurta vreme dupa aceea m-a contactat o mediatoare care mi-a spus ce s-a intamplat cu banii mei si cum ii pot recupera. I-am promis Sfantului Mina ca daca ma ajuta sa imi recuperez banii voi scrie si eu despre binele pe care mi l-a facut si voi dona niste bani in semn de multumire pentru ajutorul primit.
    Am recuperat banii respectivi, iar eu am inceput sa ii relatez povestea. Am scris si la Formula AS si sper sa imi publice povestea. De asemenea, am inceput sa trimit SMS-uri pentru copii bolnavi si sa donez bani lunar pentru Asociatia de la SOS Satele Copiilor.
    As mai vrea sa adaug ceva. Alt sfant m-a ajutat sa imi gasesc serviciu in iulie 2013. Este vorba despre parintele Ilie Lacatusu. Stiu ca acest sfant m-a ajutat deoarece am primit veste ca o voi fi angajata exact in preajma Sfantului Ilie. Pe aceasta cale le multumesc ambilor sfinti. Datorita lor stiu ca minunile exista. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am cerut ajutor de mai multe ori si sf Mina mi-a ajutat.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere


  3. Cu mine DUMNEZEU fost f darnic mi-a dat o familie frumoasa,2 fete sanatoase si un sot bun,o situatie financiara buna, darul nostru cel mai mare este sanatatea....ca orice familie cu copii uneori am mai avut probleme cu fetele cu raceli sau indigestii nimic grav dar daca aveam nevoie de branula si perfuzi cand ajungeam la spital nu gaseau tot timpu venele asistentele si le intepau de foarte multe ori mie ca mama mi se rupea sufletu sa vad ca le chinuite, sunt mici 1an si 5 ani ....si atunci ma rugam in gand de foarte multe ori asa "MAICUTA PREA CURATA TE ROG SA MA AJUTI I-MI CUNOSTI DUREREA CA SI TU ESTI MAMA TE ROG AJUTA-LE" si exact in momentu ala reuseau si nu le mai chinuiau,alte dati ma rugam de la inceput si reuseau din prima si ne insanatoseam f repede.
    II MULTUMESC PREACURATEI MAICUTE PREA IUBITA SI PREA SFINTITA.MAMA LUI DUMNEZEU PT TOT CE MI-A DARUIT SI PT TOT CE FACE PT NOI!

    RăspundețiȘtergere
  4. SCRIU CU UMILINTA SI CU RUSINE CA NU AM SCRIS SI NU AM LAUDAT PE SFINTII CARE M-AU AJUTAT SI PE MAICUTA PREA CURATA SI PREA IUBITA A LUI DUMNEZEU PENTRU MULTELE MINUNI CARE MI S-AU INTAMPLAT....DAR MA BUCUR CA ACUM AM REUSIT....
    DA-TI SLAVA LUI DUMNEZEU SI TUTUROR SFINTILOR CA DOAR LA EI GASIM AJUTOR CAND AVEM NEVOIE!!!
    -SF MARE MUCENIC MINA - pt mine MARE SFANT m-a ajutat la munca cand colega mea mi-a furat banii si initial nu a recunoscut iar apoi mi-a adus banii,dupa ce m-am rugat SFANTULUI MARE MUCENIC MINA,apoi dupa o vreme iar mi-a furat altcineva tot de la munca o alta suma de bani,si din nou m-am rugat SF MINA si persoana respectiva mi-a adus banii,iar cea mai mare minune pe care mia descoperito SF MARE MUCENIC MINA a fost fetita mea Stefania ,l-am rugat pe SFANTU MINA sa i-mi dea cel mai frumos loc de munca desi lucram atunci nu eram multumita de locul de munca pe care il aveam,si i-am cerut cel mai frumos loc de munca i-am spus ca ma las in voia LUI si am ramas insarcinata am intrat in concediu prenatal....nu ma gandeam ca voi ramane insarcinata pt ca pierdusem o sarcina inainte si imi era teama de o noua sarcina sa nu patesc la fel....o alta minune a SF MINA a fost acum recent cand ma-m rugat SF MINA sa imi rezolve o problema la tribunal astepetam telefonul polististului care se ocupa de caz si nu ma sunase de foarte mult timp ma-m rugat SF MINA seara si a doua zi m-a sunat politistul.
    MULTUMESC SF MARE MUCENIC MINA PT TOT CE MI-A DARUIT SI PT TOT CE A FACUT PT MINE SI PT TOT CE VA FACE PT MINE PACATOASA.
    SLAVA LUI DUMNEZEU!
    Referitor la sarcina pierduta de care am scris mai sus o alta mare minune mi s-a intamplat,am ramas insarcinata si am avut mari probleme cu sarcina doctorul care ma consulta in timpu sarcini mi-a zis ca am pierdut-o sa ma duc la chiuretaj pt a ma curata,mentionez ca mama mea se afla in alt judet fata de locul unde sunt casatorita si lucreaza la maternitate, am decis cu sotul meu sa merg sa ma chiuretez la mami la spital sa fiu cu ea...cand am ajuns acolo si ma consultat doctorul inima copilului batea noi nu mai puteam de bucurie,mi-a dat tratament si ma chemat peste 2 zile la control,avand probleme mari cu sarcina m-am rugat la DUMNEZEU sa i-mi ia copilul daca nu e sanatos,iar cu o seara inainte de a ma duce la control am visat ca eram inbracata cu camasa cu care eram imbracata in dimineata urmatoare pe ISUS HRISTOS in spatele meu mergeam catre sala de nastere pentru chiuretaj,mentionez ca nu stiam unde e sala de operatie in spitalul respectiv ,iar in dimineata repectiva am mers la control sarcina era pierduta nu mai batea inimioara si mi-am facu analize de sange sa fiu sigura ca am pierdut sarcina sa nu comit un pacat si in sange mi-a iesit ca am pierdut sarcina m-au pregatit de chiuretaj si cand ma duceam spre sala mi-am amintit de vis eram imbracata exact la fel ca in vis si mergeam spre sala care am visato in seara anterioara....am plans mult atunci ca am pierdut sarcina si am gresit fata de Dumnezeu pt ca il intrebam in rugaciuni de ce mi-a luat copilul ,desi eu am cerut lucrul acesta cand am zis tot in rugaciuni sa mil ia daca nu e sanatos,sa nu faceti greseala mea DUMNEZEU stie ce e mai bine pt noi!
    SLAVA TATALUI SI FIULUI SI SFANTULUI DUH SI ACUM SI PURUREA SI IN VECI VECILOR AMIN!

    Am mai avut o problema si cu mama mea a fost diagnosticata cu cancer la san noi suntem 4 frati eram distrusi de durere am inceput sa ne rugam la SFANTU IOAN RUSUL sa o vindece pe mama si intr-o seara am visat ca daca ne rugam toti la SFANTUL IOAN RUSUL o sa ne ajute,si i-am spus sorei mele si ea sa rugat la SF IOAN RUSUL,si sora cealalta sa rugat la DUMNEZEU si fratele meu, el se ruga la SF PARASCHEVA a adormit cu icoana in brate si la operatie mama nu a mai avut nimic nu ia mai iesit cancer,meici erau foarte surprinsi si au zis si ei ca numa o minune a fost vindecarea miraculoasa.
    MULTUMESC BUNULUI DUMNEZEU SI SF IOAN RUSU,SF PARASCHEVA SI TUTUROR SFINTILOR PT TOT AJUTORUL CARE NI LA DAT SI CARE O SA NIL DEA IN CONTINUARE!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si pe mine m-a ajutat Sf Mina. Eu am pierdut o sarcina si dupa aceea nu am mai ramas insarcinata chiar daca toate analizele imi ieseau foarte bune, atunci mama mea a mers la un domn calugar care ia dat zis sa citeasca acatistul Sf Mina si asa am ramas insarcinata si acuma am un baietel de aproape 3 ani. Ii multumesc Sf Mina

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa ne rugam neincetat sfintilor. Ei ne ajuta intotdeuna chiar daca uneori cu intarziere. Ei stiu cel mai bine cand e momentul potrivit. Si pentru mine Sf. Mina e un sfant de suflet si m-a ajutata. Am o deosebita recunostiinta si pentru Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul, Sf Efrem cel Nou, Sf Cuvioasa Parascheva si alti sfinti. Uneori ne ajuta si sfinti la care nici macar nu ne gandim sau nu ne-am rugat. Sa le multumim tuturor! Bineinteles ca Maicuta Domnului si Sfanta Treime trebuie sa ne fie in gand la rugaciune in fiece zi negresit! Sa nu uitam si sfintii a caror nume il purtam, ei ne ajuta neconditionat de la botez.Doamne ajuta la toata lumea si Bunul Dumnezeu sa ne lumineze mintile!

    RăspundețiȘtergere
  7. Doamne ajuta! Post usor si multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere