Sfânta Cuvioasă Parascheva a săvârşit minuni care nu pot fi numărate, în cei 350 de ani, de când se află în Iaşi. Bolnavi, săraci, studenţi, oameni cu necazuri au cerut ajutorul Cuvioasei Parascheva, iar Sfânta a fost grabnic ajutătoare. [...].
Cea mai cunoscută minune, care a uimit întreaga ţară, a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.
Aprinzându-se de la un sfeşnic, catafalcul Cuvioasei a luat foc. S-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte au rămas întregi şi nevătămate spre uimirea martorilor.
În timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează moaştele Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Bătrânii povestesc că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşului, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente.Poate că şi din acest motiv credincioşii spun că Sfânta de la Iaşi ocroteşte de 350 de ani oraşul şi întreaga Moldovă, ferind zona de calamităţi naturale.
În timpul secetei din vara anului 1947, când oamenii şi animalele mureau de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le-au întâmpinat cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urma preoţilor care însoţeau racla veneau nori de ploaie. Drept mulţumire, credincioşii înălţau troiţe în amintirea aducerii moaştelor Sfintei Parascheva în satele lor.
(Monica Dumitrescu – Ziarul Lumina, 5 octombrie 2005)
- SFANTA PARASCHEVA SI PRUNCUL MURIBUND
Medicii erau foarte reticenţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bebeluşului. Din cuvintele şi gesturile lor îmi puteam da seama că erau neputincioşi. Grăitor în acest sens este îndemnul medicului neonatolog adresat familiei mele de a se ruga pentru mine şi pentru copil; situaţia era dramatică. Familie, medici, eram cu toţii cuprinşi de disperare. Dar Dumnezeu a vrut să-şi arate din nou iubirea Sa nemărginită faţă de oameni.
Mama mea care are foarte mare evlavie la Cuvioasa Parascheva (în familia noastră acest nume este o tradiţie, numele mamei şi al uneia dintre surorile mele fiind Parascheva), a luat hăinuţele cumpărate din timp pentru noul-născut şi a mers cu ele la Mitropolie.
S-a rugat la Cuvioasa Parascheva cu lacrimi pentru însănătoşirea pruncului şi a pus hăinuţele pe racla cu moaştele Sfintei. Apoi s-a grăbit cu ele la spital şi a îmbrăcat copilul muribund cu ele. A treia zi de la naştere, copilul a început să-şi revină. Acum trăieşte şi este perfect sănătos. Suntem recunoscători pentru ajutorul dat nouă de Mântuitorul Hristos, Care pururea lucrează minuni prin sfinţii Săi”.
(Gabriela R., 33 ani, din Iaşi) extras din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia, Iaşi, 2011 )
- O MINUNE A SFINTEI PARASCHEVA-CHIRURGIA SUFLETULUI
La 14 ani, m-am îmbolnăvit grav. Nu era prima oară, am fost destul de bolnăvicios de felul meu, dar acum, o durere imensă de picior şi o inflamaţie masivă la peroneu m-au pironit la pat. Doctorul chirurg din oraşul în care locuiam i-a spus mamei mele, şi ea cadru medical superior, că este un reumatism articular acut, un puseu de durere. Aşa încât mi-a prescris oxacilină şi gentamicină din 6 în 6 ore timp de câteva luni şi mi-a pus piciorul în ghips. Durerea atâtor injecţii, tumefierea şi mortificarea ţesutului în care am fost injectat de sute de ori, rugăciunile pe care mama le spunea mereu la patul meu, ore întregi, mi le amintesc foarte bine.
După ce mama spunea de câteva zeci de ori psalmii “Miluieşte-mă Dumnezeule” şi “Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt”, sfârşită de oboseală, era trecut de miezul nopţii, îi spuneam: “mai zi-mi rugăciuni…” Au fost câteva luni de durere cumplită, iar piciorul era tot mai dureros, ba se subţiase mult. Gentamicina pe care am primit-o intramuscular ar fi fost de ajuns să surzească 10 oameni, dar totuşi, cu mila lui Dumnezeu mai aud. După câteva luni de stat în casă cu un ghips imens, piciorul era de două ori mai slab decât înainte. Doctorii spuneau că piciorul trebuie amputat.
Părinţii mei au insistat să mergem la Iaşi, la Spitalul de copii, la doctorul Gabi Ionescu, un medic vestit care rezolvase multe cazuri incurabile. Tatăl meu, preot, m-a adus în spinare până la spital. Când m-a consultat, doctorul a izbucnit în strigăte de mânie: “sunteţi cadre medicale, dar l-aţi tratat ca nişte ţărani”. Aveam ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viaţa. În tot acest timp, părinţii mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Şansele erau mici ca piciorul să mai poată fi salvat. Eram suspect şi de cancer osos.
În câteva zile am fost operat. După câteva ore bune de operaţie, anesteziat total, am fost dus cu o targă la terapie intensivă. Părinţii mei, care îmbătrâniseră peste noapte de durere, când m-au văzut au încremenit. Tatăl meu a murmurat: a murit… şi a leşinat. Dar doctorul, fericit, a zis: nu e mort, norocoşilor, erau şanse de 1% să fie bine. Şi aşa a fost. Oricum ostiomielita recidivează, o să trebuiască să fie operat de multe zeci de ori…
M-am refăcut în câteva luni bune. Profesorii de la şcoală veneau să mă asculte şi-mi puneau notele acasă. Mama îmi spunea: eşti o minune a lui Dumnezeu. Iar eu îi răspundeam: da, o minune şchioapă. Şi iată că merg perfect şi nicio altă operaţie nu am mai suferit, mulţumită Sfintei Cuvioase Parascheva. Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de harul lui Dumnezeu care simte durerile noastre şi le alină cu milă, în iubirea infinită a lui Dumnezeu.
(extras din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia, 2011)
Eu și soțul eram doi tineri căsătoriți, la început de drum. Am rămas însărcinată foarte repede, iar când mi-am calculat data probabilă a nașterii pruncului meu, m-am uitat pe calendar și... acea zi era chiar 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sarcina a început să se dezvolte, însă curând au apărut și complicațiile. La un interval de trei săptămâni, eram internată pentru oprirea contracțiilor.
Apoi, am fost supusă unei intervenții de cerclaj – efectuată pentru a ajuta la închiderea colului uterin, pentru menținerea sarcinii. După alte câteva luni de internări și tratamente, doctorii au hotărât să îmi scoată firul de cerclaj, care ar fi trebuit să ducă la nașterea prematură, din cauza contracțiilor. Cu toate acestea, au trecut două luni și jumătate, iar nașterea nu se mai producea. Una dintre surorile mele mi-a zis: „Stai liniștită, că pe fata ta o apără Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Se apropia ziua Sfintei, și eu tot nu nășteam.
Într-o zi de joi, la control, doctorița mi-a spus că totul este în regulă și că, dacă nu se va produce nașterea până luni, voi intra în operație pentru cezariană. Zilele au trecut, era deja duminică și nu intervenise nicio schimbare. Mi-am pregătit cele de trebuință pentru spital, iar noaptea, la ora 1.10, m-am trezit cu contracții foarte puternice, la interval de cinci minute. Am sunat medicul care îmi supraveghease sarcina, însă pentru că era noapte și dorea să doarmă, m-a trimis la spital.
Am stat în travaliu 12 ore de chin și suferință. Afară începuse o ploaie torențială, iar ploaia bătea spre fereastra salonului unde eram internată. Apa se prelingea pe sub geamurile termopan, încât și medicii care veneau să mă consulte se mirau cum de intră apa în camera respectivă.
Doctorița refuza să-mi mai facă cezariană, pe motiv că nu are rost, pentru că totul era în regulă. Primul meu gând s-a îndreptat către Sfânta Parascheva, simțeam că și ea se lupta pentru copilul meu și pentru mine.
După îndelungate dureri și insulte suferite din partea personalului medical, câteva cadre medicale s-au urcat pe abdomenul meu, pentru că fătul nu putea să se nască. Doctorița s-a hotărât să folosească un forceps pentru a extrage bebelușul.
Am simțit o durere foarte mare, doctorița a aruncat ustensile pe jos, apoi am văzut-o cu bebelușul în brațe, dar copilul nu plângea. Am întrebat imediat de ce nu plânge fetița, însă nimeni nu mi-a răspuns nimic. Copilul înghițise lichid amniotic. Doctorița deja era într-o stare disperată, văzând că nu pot să nasc normal și nici nu mai era timp pentru cezariană.
După câteva minute de tăcere, am auzit glasul copilului meu, Ana-Maria Parascheva! Atunci, am înțeles că Sfânta Parascheva ne iubește și s-a luptat pentru noi, pentru mine și pentru fetița mea.
Am născut o fetiță sănătoasă, de 4.400 kg, 54 de cm. A primit nota 7 la naștere, dar a fost un copil sănătos, deși foarte puțini dintre copiii născuți cu aplicație de forceps se nasc fără complicații.
Fetița mea are acum 11 ani și șase luni, iar între timp ne-a mai dăruit Dumnezeu și un băiețel de șapte ani. În fiecare an mergem la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face pentru noi.
Multe minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva ni s-au arătat până în prezent, iar noi știm că ea este mereu în preajma noastră. Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea noastră, îți mulțumim și te iubim!(Doxologia)
(Iuliana)
Aveam 25 de ani, eram muncitor în Cipru. Am avut un teribil accident de maşină şi am fost operat pe creier. Am ajuns în comă profundă.
După ce medicii au semnat certificatul de deces, părinţii mei, Neculai şi Maria, s-au închinat la racla Sfintei Parascheva, în timpul unei sfinte slujbe. Imediat după terminarea slujbei, ei au primit telefon din Cipru că m-am trezit din comă.
În semn de mulţumire, am revenit în ţară pentru a mă închina la Sfânta Parascheva. Mă întreb: „Eu sunt un om rău, n-am postit, nu sunt un creştin rugător... Ce-am făcut eu bun către Sfânta Parascheva, ca să mijlocească pentru întoarcerea mea la viaţă? Trebuia să mă fi lăsat să mor pentru păcatele mele!”.
Afirm că, după ce m-am făcut sănătos, în fiecare zi merg în Cipru la Biserica „Sfânta Parascheva”, pentru a aprinde o lumânare şi pentru a-i mulţumi.
(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 36)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu