Iată că au trecut 12 luni de când marele Duhovnic, Părintele Justin Pârvu, s-a mutat la viaţa cea veşnică, la Părintele luminilor, la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Căruia I-a închinat încă din copilărie toată viaţa sa.
O viaţă întreagă – Părintele Justin s-a dăruit pe sine lui Dumnezeu, iar Domnul l-a dăruit lumii, ca o comoară de mult preţ, prin care mulţi şi-au găsit alinare sufletească, adăpându-se ca dintr-un izvor limpede în care se oglindea Hristos.
Ce face România acum, la un an după ce Părintele nu mai e în mijlocul ei? În primul rând – tace!
La început a plâns, acum… tace! Şi când trăia Părintele, mulţi din cei
ce ar fi fost în drept să vorbească, tăceau. Şi îşi argumentau tăcerea,
învinovăţind pe ucenicii Părintelui Justin, sub eticheta de „fanatici”,
„infiltraţi”, „securişti”, „nebuni” şi „aroganţi”, cu care nu voiau să
se însoţească în luptă.
Din cauza mănăstirii Petru Vodă, spuneau
aceştia, ei nu puteau mărturisi. Iată că Petru Vodă a tăcut şi ea. Ce
s-a întâmplat? Au prins curaj super-rafinaţii intelectuali care aruncau
cu pietre în mănăstirea Petru Vodă?
Nu s-a întâmplat nimic. Nicio voce nu s-a făcut auzită, nicio acţiune nu s-a concretizat.
Nu
zic aceasta spre a-i judeca, cu siguranţă şi noi am greşit. Zic aceasta
că poate vor conştientiza ce a însemnat Părintele Justin pentru neamul
nostru şi Biserică şi măcar acum, în al 11-lea ceas, să fim uniţi, aşa
cum a lăsat şi Părintele ca rugăminte testamentară: unitate, pocăinţă,
ascultare şi rugăciune.
Ce mai face România acum fără Părintele? Suferă şi este lovită din toate părţile.
De
la copiii de la Pungeşti care plâng, şi poate sunt singurii care au mai
strigat, că pământul gliei li se fură de sub picioare şi li se otrăvesc
izvoarele… până la bătrânii pensionari care sunt lăsaţi să moară în
spitale, pentru că statul român nu mai are bani de investit în
medicamente, dar performează sistemul de supraveghere prin cipuri.
Ce
se întâmplă cu acea ţară în care pruncii ei gândesc mai mult decât
conducătorii ei? Ce se întâmplă cu acel neam în care pruncii lui vorbesc
mai mult decât învăţătorii lor? Să nu ni se ia via şi să se
dea altor lucrători! Insecte şi animale dăunătoare există de când lumea,
dar unde sunt lucrătorii viei?
Să
rămânem uniţi în jurul Bisericii, aşa cum ne-a sfătuit Părintele
Justin, Biserică ce şi ea este atacată din ce în ce mai aprig, atât din
exterior, cât şi din interior.
Din exterior, prin toate canalele media
care au ordin să terfelească imaginea Bisericii, singura credibilă de
altfel în faţa societăţii de azi.
Din interior prin lucrarea vicleană a
ecumenismului, mai mult de natură politică decât religioasă, prin care
se urmăreşte lepădarea noastră de credinţă, de Harul lui Dumnezeu care a
grăit prin Sfinţii Părinţi şi sfintele Soboare ecumenice.
Lepădându-ne
de învăţătura sfântă a Bisericii, a Sfinţilor Părinţi, ne lepădăm de
harul care a lucrat prin ei.
Iată că şi în Biserică anul acesta este
unul de cumpănă, de încercare. O pată neagră s-a aşternut pe obrazul
Bisericii prin una din cele mai mari „realizări” ale ecumenismului de 50
de ani încoace.
Canoanele Bisericii au fost sfidate şi încălcate chiar
din faţa Sf. Mormânt, prin împreuna rugăciune a Patriarhului Bartolomeu
cu Papa Francisc.
Nu intrăm aici în amănunte teologice, dar un lucru să
ne fie limpede: Canoanele nu se pot încălca, iar anatemele nu se pot ridica atâta timp cât cei anatematizaţi persistă în erezie. Cei care îndrăznesc a face aceasta sunt împotriva Bisericii lui Hristos.
Iată că au trecut cele 12 luni profeţite
de Părintele Justin, ca 12 luni de pace şi de libertate. Oare care să
fie urgia ce va urma? Întotdeauna lepădarea de credinţă a atras mânia
lui Dumnezeu asupra acelor cetăţi.
Aşa a căzut şi Constantinopolul sub
prigoana păgânilor, aşa au căzut toate neamurile care L-au uitat pe
Dumnezeu.
Cunoaştem cu toţii că ne aflăm în faţa unui pericol uriaş
pentru omenire, în faţa unei noi conflagraţii mondiale.
Pacea lumii nu poate dăinui decât prin
Hristos, Împăratul păcii. Atâta timp cât ne lepădăm de credinţa în
Hristos şi Biserica Lui, pacea nu are cum să mai stea cu noi.
Îmi
amintesc cum Părintele Justin spunea într-unul din interviuri că acest
război va fi spre pocăinţă şi curăţire de păcate.
Să ne curăţim aşadar
mai înainte prin pocăinţă, ca să se milostivească Hristos Dumnezeu spre
noi, să nu mustre cu tărie, ci cu milă şi spre îndreptarea noastră. De
noi depinde, cred, soarta cetăţii.
Să urmăm curăţiei şi virtuţilor
Părintelui Justin şi să nu uităm că Părintele Justin este viu în
Împărăţia Cerurilor, şi alături de noi de îl vom chema în rugăciune şi
vom urma învăţăturilor sale.
Părintele ne-a spus ce să facem, prin
învăţătura şi prin toată viaţa sa…
Monahia Fotini -revista Atitudini ,nr.34
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu