ACOLO UNDE TE AFLI ,PRIN STRĂINĂTĂȚI.......

Fiul meu duhovnicesc întru Hristos,

Acolo unde te afli, departe de părinţi, rude, patrie, trebuie să ştii că nu eşti departe de Dumnezeu, Tatăl ceresc, care este pretutindeni prezent. Şi când Îl iubeşti, Îl cinsteşti, Îl slăveşti, şi Acela te va iubi, cinsti şi slăvi. Când nu păzeşti poruncile Lui, nu-L iubeşti.

Aşadar, acolo unde te afli, să crezi că Dumnezeu nu este departe de tine, ci te vede, te urmăreşte. Fii cu luare-aminte să nu-L întristezi, căci atunci când călcăm poruncile Lui se întristează, îşi întoarce faţa de la noi şi ne pedepseşte pentru a ne instrui.

 Creştinul, oriunde s-ar afla, chiar şi la capătul lumii, este dator să se roage, să postească în zilele rânduite şi dacă nu are biserică, în ceasul în care se face Sfânta Liturghie, Vecernia, să se roage.

Despre tatăl tău care înjură, ai dreptate să te necăjeşti, dar nu eşti responsabil pentru asta, de vreme ce i-ai spus de două-trei ori şi nu încetează cu blasfemia. Lasă-l în pace şi să te rogi ca Dumnezeu să-L lumineze să nu mai hulească.

 Dar trebuie ca şi el să se strunească pe sine; căci dacă nu vrea să se strunească, nu va înceta niciodată şi, din păcate, va merge în focul cel veşnic. Iar tu, dacă faci binele în viaţă, vei merge în rai.

Harul Domnului să ne lumineze pe toţi, şi pe tatăl tău, să ne pocăim şi să săvârşim fapte bune (aşa cum vrea Dumnezeu), ca să mergem toţi în Împărăţia Cerurilor.

Pentru a te păzi de primejdiile străinătăţii, fiule, ca un tată blând, îţi voi da câteva sfaturi părinteşti pe care, dacă le asculţi şi le împlineşti, îţi vei izbăvi sufletul, care valorează mai mult decât lumea întreagă; 
 
„Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" (Matei 16,26).

Primul sfat şi totodată poruncă: Să-L iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima, din toate puterile şi cugetul tău; să-L ai mereu în minte şi să fii atent să păzeşti toate poruncile Lui.

Al doilea sfat: Să-i iubeşti pe toţi oamenii, chiar şi pe cei care te duşmănesc şi te urăsc; iar celor care-ţi fac rău, tu să le faci bine, ca să devii fiu al lui Dumnezeu.

Al treilea sfat: Să mergi regulat la biserica ortodoxă, cu multă râvnă, şi să asculţi cu evlavie Sfânta Liturghie, fragmentele care se citesc, imnurile sfinte şi psalmii rostiţi de preoţi şi psalţi.


 Să-ţi aduni mintea şi s-o ţii aproape de Dumnezeu, de cuvintele şi cântările sfinte, şi să te gândeşti că te afli chiar în ceruri.

 Să cauţi un duhovnic virtuos şi bun la care să te spovedeşti, şi să te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine cu frică, credinţă şi iubire.

Al patrulea sfat: Să citeşti des Sfintele Scripturi, Evanghelia, vieţile Sfinţilor şi alte cărţi de folos pentru suflet. 

Să eviţi tovărăşiile rele cu oameni necredincioşi, necuvioşi şi îngâmfaţi. 

Să nu te duci la teatre, cinematografe, centre de distracţie, discoteci, cazinouri etc.

 Să fii mereu cu luare-aminte şi să posteşti în zilele rânduite de Biserică, cu discernământ.

Să-ţi aduci aminte de moarte şi de judecata de apoi, să te fereşti de tot răul şi să săvârşeşti ceea ce este bun şi virtuos înaintea Domnului.

Acestea să le scrii şi să le laşi copiilor tăi.

Aceste sfaturi ale mele şi orice alt lucru bun să le păzeşti, pentru a te învrednici să mergi în Împărăţia Cerurilor.http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/acolo-unde-te-afli-prin-strainatati

(Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, 2007, p. 29)

MIGRAȚIA:PATRIA PĂMÂNTEASCĂ ȘI PATRIA CEREASCĂ

Arhimandritul Sava Tutunov, responsabil adjunct pentru serviciile administrative ale Patriarhiei Moscovei, meditează la modul în care putem păstra legăturile cu țara atunci când locuim în străinătate. Poate dorul pentru pământul țării noastre să ne conducă la dorința de a ajunge în Patria cerească?

 

 

Adesea, oamenii rămași în țară percep plecarea în străinătate a compatrioților ca pe o declarație că țara noastră este rea.  În mod ofensator. Deci, cei care rămân nu au găsit nimic mai bun decât să trăiască într-o țară săracă. Dar astăzi oamenii nu emigrează numai din țara noastră. Pe când eram la sfârșitul studiilor în Franța, în prima jumătate a anilor 90, profesorii ne vorbeau despre problema migrării creierelor în SUA. Deci țara noastră nu este o excepție.

Putem face aprecieri de ordin moral ale acestor fenomene migratorii? Fiecare caz este individual, fiecare are motivele sale, destinul său. Căile Domnului sunt tainice. Dar cred că dacă cineva care alege să plece în străinătate nu se pune în poziție de acuzator, nu aruncă declarații cum că în țară totul este groaznic, ci recunoaște că pleacă pentru că nu se simte el bine aici, asta înseamnă că această persoană alege o abordare responsabilă. Iar compatrioții rămași nu se vor simți disprețuiți cum că ar fi de acord să trăiască în condiții atât de rele.
 

Cei care părăsesc țara sunt doar o minoritate.

Mai devreme sau mai târziu, cu toții ne părăsim căminul sau părinții care ne-au crescut. Dar părăsirea casei nu este comparabilă cu plecarea din țară. Dacă spuneți alor voștri : ”Plec, rup toate legăturile cu voi pentru că nu-mi mai dați nimic, nicio bucurie, nu sunteți liberi”, oare nu vor fi ei ofensați? Dar dacă spuneți că ați hotărât să plecați de acasă pentru că a sosit timpul să locuiți singur, să vă continuați studiile, să găsiți un loc de muncă interesant, în timp ce părinții vă rămân la fel de dragi, situația va fi cu totul altfel. Poate că va fi și trist, dar e omenește de înțeles.
 
Menținerea contactelor este esențială pentru cineva care pleacă să locuiască în străinătate.

 V-ați părăsit părinții, dar vă gândiți la ei și aveți grijă de ei. Părinții sunt pensionari și îi ajutați. Priviți cum se comportă diasporele puternice: cea armeană, greacă, ori cipriotă. Toate continuă să păstreze legătura cu țara lor de origine, dar nu numai că o păstrează, dar îi ajută considerabil pe cei de acasă. E greu de imaginat un grec sau un armean care să-și defăimeze țara. Pentru ei, e posibil ca țara să o fi părăsit strămoșii lor, dar este încă țara natală. Viziunea despre regim, despre conducători, poate fi critică, dar țara ca loc natal este de neprihănit. Nu există ostilități între cei care au plecat și cei care au rămas.

Însă la noi în țară această opoziție există. Oamenii noștri – subliniez: nu toți, poate că cea mai mică parte, însă cea mai zgomotoasă – nu numai că pleacă spunând ”totul e rău în țară!”, dar își ponegresc patria și peste granițe în mod public sau în cercuri restrânse. Fluxul acesta negativ poate fi urmărit curgând pe forumurile din țară sau străinătate.

Se întâmplă adesea ca după ce o persoană a plecat iritată din țară, în exil, cu toate așteptările împlinite - un serviciu bun, bine plătit, realizare de sine, integrare în societate, mediu cultural favorabil - să înceapă deodată să îi fie dor de țară. Iar această nostalgie poate favoriza conștientizarea faptului că țara din care a plecat este țara natală, e acasă. Este dificil să mai dea înapoi când persoana s-a ancorat în acea viață.

 Dar în acest stadiu începe adesea o nouă etapă : emigrantul se grăbește spre centrele culturale naționale, iar adesea în diaspora merge la biserică, unde nu a mers atunci când se afla în țară. Iată calea către Patria cerească, prin dorul de patria pământească.
 
Desigur, creștinii nu au decât o patrie, patria cerească.

Iar pentru a o atinge este nevoie de o anumită maturitate, iar cea care ne aduce această maturitate este Biserica, ca Trup tainic al lui Hristos și ca o comunitate de oameni care trăiesc pe acest pământ, uniți prin patrie, cultură, tradiții. E greșit atunci când Biserica și Ortodoxia încearcă să se restrângă sau să se identifice cu factorul național. Dar nu este corect nici să se niveleze tradițiile culturale și naționale, care sunt apropiate și dragi oamenilor care formează Biserica. Dacă Biserica le ignoră, riscă să se înstrăineze.

Trebuie să amintim și că Apostolul Pavel, care a spus că în Hristos ”nu mai este nici iudeu, nici elin” și pe care îl numim apostolul neamurilor, nu s-a ferit niciodată să vorbească despre dragostea sa către poporul evreu.

 După convertire, Pavel a petrecut aproape întreaga sa viață nu în Palestina natală, ci în pământul neamurilor, ca emigrant, cum am spune astăzi. Dar întreaga sa viață l-a durut sufletul pentru evrei, poporul său, în ciuda numeroaselor conflicte cu ei. 

Pavel era pregătit să sufere pentru ei, chiar cu prețul de a fi îndepărtat de Dumnezeu, sacrificându-se pentru ca evreii să vină la Dumnezeu : ”mare-mi este întristarea și necurmată durerea inimii; căci aș fi dorit ca eu însumi să fiu anatema  de la Hristos, de dragul fraților mei cei de un neam cu mine după trup, care sunt Israeliți, ale cărora sunt înfierea și slava și legămintele și darea legii și închinarea și făgăduințele; ai cărora sunt părinții și din care, după trup, e Hristos, Cel ce peste toate este Dumnezeu binecuvăntat în veci . Amin!” (Romani 9, 2-5).http://www.doxologia.ro