În anotimpul rece ,mai mult ca în alte perioade ale anului, trebuie să ne întărim sistemul imunitar.Putem să facem acest lucru prin metode naturale,dar oare câți dintre noi au puterea să reziste atacului mediatic la care suntem supuși, fiind speriați de tot felul de epidemii,ultima anunțată fiind de gripă,care va ajunge și la noi si trebuie musai să ne vaccinăm,să cumpărăm căt mai multe medicamente pentru a ne păstra sănătatea.
În urmă cu câteva zile mi- am amintit de o întâmplare petrecută în urmă cu câțiva ani ,când am avut un abces dentar ,iar în urma administrării de vitamina C am scăpat de umflătură și puroi.A fost un caz extrem,dar am putut observa efectul benefic pe care îl are vitamina C asupra infecțiilor.
Cel mai mai usor mod de a asimila vitamina C este sa consumați mai multe portocale, lămâi si grapefruit. Aproximativ 150 de mililitri de suc de portocale pe zi, contine doza zilnica de vitamina C.
UTILIZĂRILE VITAMINEI C
- ACȚIUNE BENEFICĂ ASUPRA PSIHICULUI
Vitamina C este utilă persoanelor astenice,cu tendință spre melancolie sau depresie asupra cărora are un efect tonic, înviorător.
Pe de altă parte, vitamina C este implicată şi în sinteza serotoninei, o substanţă responsabilă cu stările de calm, de curaj şi de relaxare, precum şi de apariţia stării de somn.Prin urmare, acest nutrient este util şi pentru cei cu probleme de genul anxietăţii, insomniei, pentru cei care se relaxează foarte greu, care sunt mereu măcinaţi de temeri şi incertitudini
- ÎNTĂREȘTE SISTEMUL IMUNITAR
Dacă vrem să ne creştem rapid nivelul imunităţii, cea mai simplă şi mai sigură cale este vitamina C naturală. Fie că este vorba de prevenirea răcelilor sau altor infecţii, fie că este vorba de o boală infecţioasă deja instalată, stimularea imunitară cu ajutorul vitaminei C din fructe şi din legume este o cale sigură spre vindecare prin amplificarea imunităţii.
- ALERGIE
Vitamina C organică este de un real ajutor şi în cazul reacţiilor alergice, fie ele la nivelul pielii,
aparatului respirator sau digestiv.Încă de la primele manifestări ale unei reacţii alergice, se ia o doză de 100-200 mg de vitamina C organică, ulterior administrându-se câte 20-40 mg din această vitamină, din două în două ore. Acidul ascorbic are, între altele, o acţiune imunomodulatoare antihistaminică puternică, reducând inflamaţia, senzaţia de durere şi usturime, senzaţia de ameţeală, frisoanele.
-ASTM
De extraordinarele proprietăţi antialergice şi imunostimulente ale vitaminei C pot beneficia şi bolnavii de astm. Tratamentul cu vitamina C organică, sub formă de capsule, din care se iau câte 100 mg pe zi, va fi dublat de o alimentaţie cu legume şi fructe bogate în acest nutrient, mai ales varză roşie, lămâi, mere (cu tot cu coajă), măceşe. Această cură răreşte intensitatea şi frecvenţa crizelor de astm, creşte rezistenţa la efort, toleranţa la stres, frig şi alergeni.
- FEBRĂ
Administrarea, zilnic, a 150 mg de vitamina C organică ajută organismul, în special sistemul cardiovascular, să facă faţă acceselor de febră. În plus, vitamina C activează, la fel ca şi accesele de febră, sistemul imunitar, cele două având o acţiune sinergică în cazul infecţiilor şi al afecţiunilor tumorale. Atât timp cât febra se menţine în parametri acceptabili, sub 38,5 grade Celsius, preferaţi o doză sănătoasă de vitamina C organică, în locul aspirinei sau al altor febrifuge.
- GRIPĂ,VIROZE RESPIRATORII
În timpul epidemiilor, se administrează câte 100-150 mg pe zi de acid ascorbic natural, pentru prevenţie. Odată boala declanşată, vreme de trei-cinci zile, se administrează, zilnic, câte o supradoză de 300 g de vitamina C organică. Acest nutrient are darul de a mobiliza exemplar sistemul imunitar, scurtând timpul de vindecare, atenuând simptomele şi făcând boala mai uşor de suportat.
- INFECȚII RESPIRATORII BACTERIENE
Se ţine un tratament de 30 de zile, timp în care se iau câte 150-200 mg de vitamina C organică pe zi, un ajutor substanţial şi pentru terapia clasică cu antibiotice. Fără o activare a sistemului imunitar, ca cea conferită de această vitamină, tratamentele de distrugere a germenilor infecţioşi nu au nici o şansă de izbândă, motiv pentru care afecţiunile bacteriene ajung să recidiveze tot mai des.
- BOALA CORONARIANĂ
O doză modestă, de 100 mg de vitamina C organică, administrată zilnic, reduce cu aproape 60% riscul de infarct la subiecţii cu insuficienţă cardiacă. Mai mult, acidul ascorbic din fructe şi legume îmbunătăţeşte puterea de contracţie a muşchiului cardiac, ajută la o irigare mai bună a inimii şi creşte capacitatea de efort a bolnavilor. Studii făcute pe 14.000 de vârstnici au arătat că vitamina C de sinteză nu are nici un efect de prevenire a infarctului sau a altor boli cardiovasculare. În schimb, vitamina C organică este - tot conform studiilor - un adevărat panaceu pentru cardiaci, aşa cum afirmam anterior.
- ATEROSCLEROZĂ
Vitamina C luată în fiecare zi, câte 150 mg, previne oxidarea colesterolului pe artere, produce o uşoară vasodilataţie şi stopează evoluţia bolii spre complicaţii cum ar fi ischemia cardiacă sau ateroscleroza.
- HIPERTENSIUNE
Acelaşi tratament de la ateroscleroză conduce după 6 luni de administrare la o reducere în medie cu 9% a tensiunii arteriale. De asemenea, tratamentul cu vitamina C organică, asociat cu hrana vegetariană şi cât mai naturală, stabilizează valorile tensiunii arteriale, prevenind apariţia atât de periculoaselor pusee de hipertensiune.
- ACCIDENT VASCULAR
Un studiu făcut în zona rurală a Japoniei, pe 2000 de vârstnici, a arătat că cei care consumă vegetale foarte bogate în vitamina C au un risc de accident vascular foarte scăzut. Mai exact, consumatorii de vitamina C organică din vegetale au un risc cu 52% mai scăzut de accident vascular decât cei care nu consumă deloc sau foarte puţine vegetale bogate în acest nutrient. În plus, refacerea funcţiilor motorii şi cognitive după un asemenea atac este mult mai rapidă atunci când se iau doze sporite (peste 200 mg zilnic) de acid ascorbic natural.
- ANEMIE FERIPTIVĂ
Vitamina C ajută la asimilarea fierului din alimente în organism, unde va fi folosit la fabricarea eritrocitelor. De asemenea, acidul ascorbic reglează acţiunea sistemului imunitar, împiedicându-l să distrugă eritrocitele produse de propriul organism şi apariţia aşa-numitei anemii hemolitice.
- OBEZITATE
Vitamina C este unul din cei mai serioşi aliaţi ai celor ce doresc să ajungă la o greutate normală şi la o formă fizică excepţională. Luând zilnic câte 120 mg de vitamina C organică şi mâncând de două ori pe zi câte o lămâie, cu tot cu pulpă, punem la adăpost moleculele de hormoni tiroidieni (tiroxină), responsabili pentru supleţea şi vioiciunea noastră.
- DIABET
Un studiu făcut pe 1700 de persoane cu diabet de tip 2 a arătat că ingestia zilnică a unei cantităţi de 150 mg de vitamina C organică ajută la prevenirea unor afecţiuni cum ar fi: hipertensiunea, arterita obliterantă, boala coronară, neuropatia diabetică.
Fragilitate capilară, circulaţie periferică deficitară, neadaptare la frig
La venirea sezonului rece, se face o cură de 3 săptămâni, timp în care se administrează 100-160 mg de vitamina C organică zilnic. Această cură simplă îmbunătăţeşte circulaţia sanguină prin vasele capilare, amplifică tonusul fizic şi psihic, ajutând la o mai bună adaptare la temperaturile scăzute.
- ARTRITĂ
Vitamina C joacă un rol activ în prevenirea şi stoparea evoluţiei acestei afecţiuni. În plus, multe dintre fructele roşii bogate în vitamina C, cum ar fi măceşele sau acerola, conţin şi alte substanţe ajutătoare, care stimulează refacerea finelor ţesuturi cartilaginoase din articulaţii, afectate de boală. Toamna, când este o adevărată bogăţie de fructe proaspete, bogate în vitamina C, se recomandă curele cu mere, pere, măceşe, coarne, gutui, consumate cu tot cu coajă. La venirea iernii, se ţin tratamente cu vitamina C organică, extrasă din fructe, câte 100-120 mg pe zi.
- FRACTURI
Vitamina C organică reface ţesutul osos distrus de o fractură. Mai mult, datorită efectului său de stimulare imunitară, acidul ascorbic natural ajută la vindecarea infecţiilor care afectează ţesutul osos, fiind un excelent adjuvant la antibioticele specifice. Se administrează câte 200 mg pe zi de vitamina C organică, în cure de 30 de zile minimum.
- FUMAT
Foarte adesea, inhalarea fumului de țigară este comparată de oamenii de ştiinţă cu o fabrică uriaşă de radicali liberi, adică de substanţe care distrug celulele şi îmbătrânesc ţesuturile organismului. Din acest motiv, fumătorii au carențe de vitamina C , organismul folosind această vitamină pentru a se apăra de radicalii liberi. Așadar cei care fumează trebuie să aibă o hrană foarte bogată în vitamina C şi să ia suplimentele cu vitamina C organică, întocmai ca cei care trăiesc într-un mediu poluat cu noxe (de pildă, în vecinătatea unei centrale pe cărbune).
- ÎMPOTRIVA CANCERULUI
Este un subiect controversat în comunitatea ştiinţifică medicală, odată cu publicarea de către chimistul american Linus Pauling, laureat a două premii Nobel, a rezultatelor sale privind administrarea megadozelor de vitamina C la bolnavii de cancer în stadii avansate.
- VITAMINA C ÎN COSMETICĂ
Dacă avem o dietă bogată în fructe și legume, pielea, părul şi unghiile îşi vor păstra şi ele sănătatea şi frumuseţea până la vârste înaintate. Acest lucru se datorează unei proteine-minune pe care o sintetizează organismul nostru, şi anume colagenul, dependent de prezenţa în cantităţi suficiente a doi nutrienţi: vitamina C şi siliciul organic. O suplimentare a cantităţii zilnice de vitamina C, cu 200 mg, şi a siliciului organic, cu 50 mg, va duce, în doar câteva săptămâni, la o îmbunătăţire a aspectului şi a stării de sănătate a pielii, dar şi a unghiilor şi chiar a firelor de păr (la care efectele apar ceva mai lent). O cantitate sporită de vitamina C organică vor trebui să ia femeile care au fumat sau fumează, deoarece la ele este necesară o doză de la 400 mg în sus pentru apariţia efectelor de înfrumuseţare şi reîntinerire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu