Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,
Ortodoxia noastră românească, alături de
celelalte popoare ortodoxe, mai apropiate sau mai îndepărtate, este în
același cuget ortodox de a apăra fiinţa şi libertatea umană în faţa
celui mai aprig atac îndreptat asupra vieţii noastre creştine, prin
implementarea forțată a cipurilor electronice în actele noastre de
identitate. Este un atentat asupra libertăţii umane, dăruită de Dumnezeu
în actul creației. Nicio o forță din lume nu are dreptul sa atenteze
sau să anihileze această libertate a omului, care este de origine
divină. Vrem să fim tratați ca fii ai lui Dumnezeu, liberi, după chipul
şi asemănarea lui Dumnezeu, iar nu ca infractori sau ca niște mașini,
după chipul şi asemănarea omului modern, a omului satanizat.
Biserica Ortodoxă este mamă a neamului
românesc. Acest popor s-a format şi menţinut la sânul Bisericii
creştine. De-a lungul veacurilor Biserica Ortodoxă a fost sprijinul cel
mai de seamă şi farul călăuzitor în toate nevoile şi suferințele acestui
popor. Cât timp acest popor a fost însufleţit de oamenii Bisericii,
Dumnezeu a revărsat binecuvântarea Sa asupra noastră şi ne-a ajutat să
ieşim din toate strâmtorările.
Iată însă că acum se abate asupra noastră
poate cel mai mare atac la fiinţa spirituală a neamului nostru. Avem
datoria să conștientizăm pericolul de instaurare a unei dictaturi
mondiale, prin urmărirea cetățenilor şi implantarea microcipurilor,
începând de la actele de identitate până la corpul uman. Acesta este şi
scopul: obişnuirea cu cipul şi implementarea în corpul uman, în cele din
urmă, ceea ce va duce la transformarea noastră în nişte roboţi şi
sclavi care nu vor mai putea fi stăpâni pe gândurile şi voinţa lor.
Acum este momentul să acţionăm, în frunte
cu preoţii şi monahii, şi să susţinem drepturile acestui popor obidit.
Noi, ca monahi, nu putem sta nepăsători în faţa suferinţei poporului
nostru, în faţa suferinţei fraților noştri. Preoţii şi monahii sunt
primii care trebuie să dea dovadă de jertfă şi poporul trebuie să simtă
grija şi dragostea noastră, să simtă că suntem alături şi îl susţinem cu
preţul vieţii noastre, după cum ne învaţă Mântuitorul nostru Iisus
Hristos: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum
v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca
sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi”(Ioan 15:12,13). Nu avem
dreptul să cedăm. Dacă dăm un singur pas înapoi, înseamnă că am predat
armele în faţa vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, care vor ieşi
victorioși. În faţa vrăjmaşilor nevăzuți mai faci o cruce şi pier,
pentru că se tem de Dumnezeu, dar aceştia văzuţi sunt mai aprigi şi nu
au respect pentru niciun lucru sfânt.
Aceasta este o misiune importantă şi o
chemare mai înaltă a poporului român de a protesta faţă de aceste măsuri
dictatoriale şi de a dezrobi neamul românesc din această gheară care
vrea să ne manipuleze şi să ne conducă precum pe vite. Am ajuns la
cuvintele Psalmistului David, din Vechiul Testament: „Cu cel cuvios,
cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi. Şi cu cel ales,
ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici”(Ps. 17:28,29).
Faţă de aceste măsuri îndărătnice nu putem fi altfel decât aşa cum spune
Psalmistul. Anii trecuţi, odată cu apariţia paşaportului biometric,
s-au strâns un milion de semnături care s-au înmânat autorităților
Statului, dar ei s-au îndărătnicit şi nu au luat aminte la glasul celor 1
milion de oameni. Niciodată până acum în istoria României nu s-au mai
strâns 1.000.000 de semnături pentru ceva. Am cerut referendum împotriva
oricărui act electronic, dar nu am fost ascultați. Cine vrea să îşi
pună cip nu are decât; noi vrem doar să ni se ofere alternativa de a
putea păstra actele simple pe care le-am folosit şi până acum şi de a nu
fi obligaţi să folosim carduri electronice de sănătate pentru a merge
la o farmacie sau la un doctor.
De aceea se cere tuturor fiilor acestui
neam, indiferent ca este ţărănist, democrat sau socialist – să răspundă
împotriva acestor măsuri de control total al populaţiei, de instaurare a
unui stat poliţienesc. Să ne unim în dragoste şi armonie, ca să putem ieşi de sub jugul erei electronice.
Din raţiuni politice, eu şi atâţi alţi fii ai acestui neam, am făcut
ani şi zeci de ani de puşcărie, datorită unui sistem dictatorial
comunist. Am purtat numere în loc de nume, ca acum să ajung să trăiesc
în libertate şi să fiu identificat tot cu un număr? Noi avem nume prin
Botez, un nume dat de părinţii noștri. Dacă îmi anulezi numele, înseamnă
că mi-ai anulat şi părinţii şi toată legătura mea cu Dumnezeu şi cu
strămoşii acestui neam. Dar poate că aceasta se şi doreşte: să fim fii
ai unei Europe unite, sau ai unui stat mondialist, care nu are nici
Dumnezeu şi nici milă, care mai mult ne fură decât ne ajută. Noi putem
să trăim în linişte şi pace cu toți vecinii noştri fără să ne anulăm
identitatea, şi fără să ne vindem toate bunurile şi valorile acestui
neam.
Pentru cei care consideră că nu este
duhovnicească atitudinea noastră de a ieşi în faţa oamenilor să
protestăm, ţin să le amintesc faptul că poporul grec a ieșit cu sutele
de mii cu preoţi şi monahi în fruntea poporului, apărându-şi dreptul
creştin de a renunţa la aceste acte electronice. De asemenea Biserica
rusă a hotărât că aceste măsuri electronice şi biometrice sunt abuzive
şi nu sunt agreate de către concepția Bisericii. Noi de partea cui ne
situăm? Sau suntem mai catolici decât papa, cum se spune? Avem de
învățat din eroismul grecesc. Ei au acest spirit de a reacționa, pentru
că păstorii lor nu se tem ca ai noştri; preoții şi ierarhii îşi susțin
credincioșii în pofida conducerii care încearcă să le calce în picioare
drepturile creștinești. Noi trebuie să reacţionăm faţă de orice abuz
asupra cetățenilor noştri ortodocși. Ortodoxia nu înseamnă numai: Doamne, slavă şi iar slavă…
Dar fapta unde e? Cum poți tu să spui că îți iubești aproapele ca pe
tine însuţi, când nu îl sprijini atunci când este asuprit şi prigonit?
Noi nu ieşim ca să cucerim ceva, precum au făcut cruciadele, noi ieșim
să susţinem drepturile acestui popor creştin. Să ni se respecte dreptul
la libertate şi la numele creştin.
Menirea preotului este să își pună cuvântul, sufletul şi viaţa lui pentru aproapele, pentru ucenicii săi. Preoţii cu crucea, în frunte,
aceasta este caracteristica poporului nostru, după cum o spune însuși
imnul naţional. Dacă preoţii vor învinge frica, vor învinge şi iadul.
Dar dacă nu vor învinge frica, vor pierde raiul, încă de aici de pe
pământ. Acesta este doar începutul vremurilor de prigoană. Ce vom face
mai încolo, dacă noi nu avem curajul să ne susținem credincioşii acum,
când încă mai avem – chipurile – o libertate şi un drept de exprimare?
Suntem aici ca o datorie a conştiinţei
noastre faţă de copiii noştri, faţă de generaţia de mâine, faţă de
strămoşii noştri, care ne-au predat o Românie liberă şi aceasta este
România în care vrem să trăiască şi fiii noştri.
Iată, ne-am adunat cu toţii la acest
miting, cu mici, cu mari, şi aşteptăm un răspuns din partea onoratului
Parlament, ales şi aşezat conducător al unui popor majoritar ortodox,
întemeiat pe jertfele marilor voievozi creştini – Ștefan cel Mare, Mihai
Viteazul, Constantin Brâncoveanu – şi pe milioane de jertfe ale
înaintașilor noştri care au luptat pentru o Românie liberă şi creștină.
Aşteptăm un răspuns la cele 1 milion de semnături adunate împotriva
actelor electronice.
Domnul nostru Iisus Hristos să vă
binecuvinteze pe toţi care v-ați adunat să luptaţi împotriva acestor
măsuri abuzive şi anticreştine, iar guvernanților noștri să le dea
înțelepciune şi putere de înţelegere, spre a sluji cu credință
intereselor neamului nostru creştin românesc, iar nu altor interese
străine.
ATITUDINI
Trebuie sa fim uniti,asta e clar!
RăspundețiȘtergereBISERICA SI IERRHII EI AU OBLIGATIA SA APOERE NEAMUL , TARA SI CREDINTA NOASTRA STRABUNA ORTODOXA. NIMENI NU ARE DREPTUL SA II INTERZICA SA ISI APERE POPORUL. SI PREOTII SUNT ROMANI, IAR BISERICA E MAICA NEAMULUI SI A CULTURII NATIONALE A ROMANIEI!!! ACEST MITING ESTE SI UN AVERTISMENT PENTRU BASESCU, PONTA SI TOTI GUVERNANTII SI PARLAMENTRII!!!II SFATUIM SA TRIMIT CAT MAI CURAND AVIZUL FAVORABIL CELOR UN MILION DE SEMNATURI PENTRU LIBERTATEA LOR. IN CAZ CONTRAR, VOR AVEA LOC CONSECINTE GRAVE!!!
ȘtergereSunt de acord ca trebuie sa ne aparam drepturile si tara;dar nu doar preotii trebuie sa ia atitudine ,ci si noi toti,ceilalti.
Ștergere