În 1991, când s-a deschis mănăstirea Bârnova, eram în primul an, eram săraci, n-aveam nimic.
Era o sărăcie totală. Si trebuia să arăm pământul si trebuia să plătim atunci cinci sute de lei. Am
arat vreo cinci hectare și era o sută de lei hectarul. În momentul în care ne-am dat seama că nu o
să avem de unde lua nici cinci bani, am spus celui cu arătura: “Domnule, dacă vreți să veniți mâine sau poimâine, când o să mai adunăm vreun ban, că acum suntem săraci“.
În clipa aceea mi-a venit ideea ca, după Utrenie, să punem Acatistul Sfântului Spiridon,ocrotitor, mare făcător de minuni, tocmai pentru că el era cel care a transformat șarpele în aur și l-a dat unui sărac atunci când a avut nevoie. Așa că am terminat “Apărătoare Doamnă“, am pus după ceasul întâi Acatistul Sfântului Spiridon, ne-am dus la chilie și am mai stat de vorbă. Pe atunci nu eram decât patru viețuitori.
Tocmai în seara aceea venise un bucovinean din Suceava, care ne ajuta pe noi cu alimente, cu
grăunțe, cu cartofi, cu făină, cu ce aveam nevoie. Venea permanent cu Dacia și ne aducea alimente
pentru că știa că suntem săraci și nu aveam cu ce să ne descurcăm. Și noi, în fiecare seară, fiind
puțini și oarecum fricoși – cum era o mănăstire atât de mare și goală, să stai singur în ea, îți era
frică, toate casele astea pustii, dărâmate, uitate de Dumnezeu și de vreme, lăsate așa, în paragină
– puneam un zăvor pe poarta mare si un lacăt pe care-l încuiam tot timpul cu cheia.
După ce s-a terminat Utrenia și am mers în chilie, la ora două noaptea, noi încă mai discutam
acolo; și numai ce auzim o ciocănitură în ușă. Ne-am mirat. “Cine o putea să bată la ora asta în
ușă?“ În momentul în care deschid ușa, un om între două vârste, ușor afumat de băutură , zice:
“Bună ziua, părinte“. “Dar cu dumneata ce-i la ora asta, de unde vii?“ “Eu am venit să fac un
pomelnic.“ “Lasă, că ai să-l faci mâine.“ “Nu, ăla de la poartă a zis să-l fac acuma.“ Zic: “Cine e ăla de la poartă, cine ți-a zis să-l faci acuma?“ “Nu știu, du-te și-l întreabă. Ăla cu barba mare, cu
hainele lungi, era în drum. Cu el am vorbit și el mi-a zis să vin aici să fac un pomelnic.“ “Omule,
cred că ai halucinații, ești beat?“ “Nu sunt beat. Mi-a zis să dau un pomelnic de ctitorie și eu am
luat salariul, am bani la mine, uite, vreau să dau cinci sute de lei.“ Zic: “Domnule, glumești;lasă, că o să vii mâine, când ești luminat, să știe și soția ce-i cu tine, ce se întâmplă...“. “Nu,domnule, eu acuma fac pomelnicul, ia și scrie acolo.“
Eu, bucuros, îmi aduc aminte că aveam nevoie de cinci sute de lei pentru arătură și n-am mai comentat, am luat o hârtie si el îmi dă trei nume: Constantin, Domnica și Ion. Si-mi dă cinci sute
de lei, ctitorie pentru mănăstirea Bârnova. Si-i zic: “Haide să te conduc la poartă, că trebuie să
închid în urma ta“. “Nu, că mă duc cu ăsta cu care-am venit.“ “Da’ cu cine-ai venit?“ “L-am lăsat
aici, pe hol, să mă aștepte.“ Eu, la un moment dat, am crezut că e vorba de o halucinație: poate a văzut ceva și i se pare.
Dar când am ajuns la poartă și- am găsit-o deschisă și zăvorul tras, atunci l-am luat ușurel și l-am întrebat: “Ia stai un pic, lămurește-mă și pe mine clar, cum s-a petrecut tot ce spui?“ “Măi părinte, am băut mai mult. Și când am ajuns aici, la poartă, m-a oprit un om cu barbă și cu hainele lungi, care mi-a zis: ‘Pentru că ai greșit, trebuie să faci aici, la mănăstirea asta, un pomelnic de cinci sute de lei’. Și eu am băgat mâna în buzunar și am văzut că am bani;iar el m-a luat de mâna și mi-a deschis poarta asta mică, m-a adus înăuntru până la ușa aia de sus,unde am bătut. Și el a spus că merge să mă aștepte afară. Iar după ce- am făcut pomelnicul, tu m-ai adus aici.“ “Da’ unde-i ăla, tu-l mai vezi?“ “Nu-l mai vad. E noapte. Mi-e somn, eu plec acasă.“
A doua zi, când m-am trezit dimineața, am început să mă interesez în tot satul care este acea familie ce are în componența ei pe Constantin, Domnica si pe Ion. Si sunt de atunci unsprezece -doisprezece ani de zile și n-am aflat nici în ziua de azi ca-n sat ar fi existat un om de vârsta mea,cu un asemenea nume, cu o astfel de componență în familie. Nu se știe ca cineva ar fi făcut la mănăstirea Bârnova un pomelnic de cinci sute de lei, bani pe care i-am avut în mâna. Ieșise atunci cinci sute de hârtie.
Pomelnicul îl pomenesc și-n ziua de astăzi la fiecare proscomidie, și-l consider ca un dar de la Sfântul Spiridon căruia, după Utrenie, i-am făcut acatistul, deoarece nu aveam bani de plătit arătura. Iată un lucru întâmplat, trăit, autentic și contemporan.
DANION VASILE " MÂNGÂIERE ȘI MUSTRARE "(DE VORBĂ CU PĂRINTELE CALISTRAT DE LA MĂNĂSTIREA BÂRNOVA).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu