Nu cu multe ore în urmă a fost
înmormântat trupul Preacuviosului Părinte Justin Pârvu (duhul său nu are
cum să fie înmormântat, chiar de ar și voi dușmanii lui Hristos, însă
ne va fi și mai aproape de dincolo). Întrucât tocmai m-am întors de la
Mănăstirea Petru Vodă, simt ca pe o datorie a face următoarea scurtă
mărturisire:
- trupul Părintelui, pielea, mîinile erau moi (nu avea rigor mortis)
nici la aproape patru zile de la moarte – așa cum se spune că se
întâmplă cu monahii din Sf. Mune Athos (deși Părintele nu era athonit);
- când i-am sărutat mâna, nu numai că nu
mirosea a mort – nu a fost deloc astfel de miros de-a lungul acestor
zile, deși a fost foarte cald – , ci mirosea frumos, ca o miresmă de mir
pe care nu am mai întâlnit-o.
- și alte persoane au dat și pot da
această mărturie. De fapt, oricine a fost acolo a constatat că nu
miroasea deloc urât. Desigur, unii au simțit mirosul frumos, iar alții,
care fuseseră chiar sceptici inițial, au văzut și broboane de mir
izvorând din mâna și din zona capului Părintelui. Broboanele au fost
șterse cu vată și păstrate de unii.
- întreaga atmosferă din aceste zile a
fost pascală, fără umbră de întristare, ci numai bucurie, lumină, har.
Iar lacrimile – acolo unde și atunci când au fost – au fost de bucurie
harică. Niciun pic din atmosfera grea care este adesea la înmormântări,
mai ales în preajma trupului celui mort. Niciun pic de teamă nu inspira
trupul Părintelui (nici măcar copiilor), ci biruință asupra morții,
bucurie, har, cuvioșie care te atrag ca un magnet și te molipsesc de
Împărăția lui Dumnezeu. Acest lucru te făcea pur și simplu să te rogi la și nu pentru Părintele Justin.
În concluzie, Părintele Justin Pârvu
chiar a adormit întru Domnul și a fost prohodit ca un Cuvios al lui
Hristos. Fără să cădem în patetisme, spun ceva ce nu am mai simțit
niciodată la alte înmormântări (și, din nou, ca și pentru cele
mărturisite mai sus, sunt atâția care o spun – nu este, deci, mărturia
mea subiectivă): atmosfera chiar era cea de la racla (și nu sicriul)
unui sfânt rămas așa acolo de veacuri, așteptând a fi pentru puțin timp
închisă din oarece nevoi, pentru a fi redeschisă mai apoi pentru
totdeauna ca o vistierie duhovnicească de preț.
Să nu vă mirați de aceste cuvinte ca
fiind potrivnice Sfintei Tradiții Ortodoxe, de vreme ce avem cazuri în
creștinismul veacului de aur când credincioșii se certau pe trupul unui
sfânt cuvios nu numai imediat după moarte, dar chiar și dinainte. La
nevoie, se pot da exemplele exacte.
Cântăm, deci, „Veșnică pomenirea!”, dar
în același timp, simțim în inimă izvorând și „Prea-cuvioase Părinte
Justin de la Petru Vodă, roagă-te și pentru noi, păcătoșii!”.
Aceasta este ceea cea am simțit și simt
și eu între foarte mulți alții. Nimic care să țină de vrednicia mea, ci
doar de evidența covârșitoare și de datoria către Dumnezeu și aproapele:
„Precum am auzit, așa am și văzut”. Scriu acestea și eu deoarece știu
că unii s-au îndoit de mărturiile date zilele trecute de alții. http://dogmaticaempirica.wordpress.com/2013/06/21/marturie-trupul-cuviosului-parinte-justin-parvu-incuviinteaza-ca-am-castigat-un-sfant-in-ceruri/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu